Zorii zilei de ieri ne-au găsit altfel, într-o altă stare afectivă, acum, la mijlocul lunii august, cu Jocurile Olimpice de la Rio ca principal eveniment, care polarizează atenţia întregului mapamond. Altfel, adică am început o altă zi, de-a dreptul senină, de această dată, pentru noi, românii, mângâiaţi, în sfârşit, de isprava istorică a echipei feminine de spadă, devenită acum, prin strălucirea Anei Maria Popescu, Simonei Pop, Simonei Gherman şi Loredanei Dinu, campioană olimpică. După o finală teribilă, ca încărcătură psihică, cu marea favorită China (44-38), după o semifinală dramatică cu Rusia (45-31) şi nişte sferturi de finală cu maxim suspans, în faţa SUA (24-23) câştigate la tuşa de aur. Eram, cum se spune, „făcuţi praf”, până la minunea fetelor, pregătite de maestrul Dan Podeanu, din Craiova, în sensul că nu existam pe tabloul de medalii, acolo unde, fără nici o nuanţă de invidie, vecina noastră din Vestul ţării se răsfaţă pe locul şase, cu 5 medalii de aur şi câte una de argint şi bronz. Ajungând aici, se poate discuta şi de ceea ce un bun ziarist, Cristian Tudor Popescu, cu apetenţă pentru fenomenul sportiv, atingea, prin referirea sa la relaţia autorităţilor statului cu sportul în România. Toate elogiile posibile se îndreaptă spre minunatele fete, o mândrie naţională de-a dreptul, dar să nu-l omitem sau adumbri pe antrenorul destoinic, competent, „cu ochi”, Dan Podeanu, cel care la Centrul Olimpic de spadă „Petrache Trişcu” de la Craiova, le-a selectat pe Ana Maria Popescu (ex-Brânză) şi Loredana Dinu, când erau fetiţe, acestora alăturându-se ulterior Simona Alexandru Gherman. Nu istoria genezei unei echipe de spadă performante vrem s-o relatăm acum, ci altceva, care nu s-a spus suficient de clar, pe fondul unei emoţii de circumstanţă: tactica lui Dan Podeanu, bazată pe filosofia cunoaşterii adversarelor României, prin vizionarea şi decorticarea datelor necesare bunei pregătiri a fiecărui meci, nu este totul. O adaptare de strategie, în funcţie de adversar, se subînţelege, va fi recomandată, dar rolul său – greu egalabil – a fost şi rămâne acela de preparator mental, o cheie a succeselor, care a adus plusul de diferenţă în raport cu celelalte competitoare de mare calibru. În urmă cu patru ani, la Londra, când spadasinele române, deşi favorite, nu luau nici o medalie, Dan Podeanu pleca, fără rău de înălţime, nu părăsea corabia, considerând că „pot încerca şi alţii”. A fost rechemat, la scurt timp, fiindcă sub conducerea sa, în 2010 şi 2011, se dobândiseră titlurile de campioană mondială şi de 5 ori (2006, 2008, 2009, 2011, 2015) cel de campioană europeană. Când învingi spuma scrimei mondiale la Jocurile Olimpice, multe lucruri nu mai sunt de spus: Maestre Dan Podeanu, lasă-ne să te îmbrăţişăm! Toate elogiile posibile ţi se cuvin, alături de minunata echipă de spadă a României, capabilă nu doar de obţinerea unei medalii de aur olimpic, ci de livrarea unei bucurii imense, la care jinduiam. Centrul Olimpic „Petrache Trişcu” de la Craiova, unde antrenează şi Radu, fiul lui Dan Podeanu, merită, de asemenea, tot respectul cuvenit. Şi poate mai mult decât atât, fiindcă de aici se insuflă, deloc timid, fiorii mentalităţii de învingător.
