Craiovean înjunghiat la Piscina Plaza Summer Club

0
430

Un craiovean de 40 de ani a fost înjunghiat luni, la Piscina Plaza Summer Club, din Craiova, în urma unei altercaţii cu un bărbat de aceeaşi vârstă cu el. Victima a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a primit îngrijiri medicale, iar ieri a fost externată, fiind îndrumată către Institutul de Medicină Legală Craiova. Poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă şi îl caută pe agresor, care a dispărut după comiterea faptei.

Craioveanul Dragoş Ţăndărescu, în vârstă de 40 de ani, a ajuns, luni după-amiază, în jurul orei 14.00, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu o plagă înjunghiată, în urma unui conflict spontan petrecut la Piscina Plaza Summer Club, din apropierea centrului comercial Selgros din Craiova. Poliţiştii au ajuns la faţa locului, din cercetările efectuate stabilindu-se că victima s-a certat cu un alt bărbat, identificat drept Constantin Marcu, de 40 de ani, din Craiova, iar cel din urmă a scos la un moment dat un cuţit cu care i-a aplicat o lovitură lui Ţăndărescu, apoi a fugit.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost demarată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele producerii agresiunii, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor. Dragoş Ţăndărescu a primit îngrijiri la spital, iar ieri a fost externat, fiind îndrumat de oamenii legii să se prezinte la Institutul de Medicină Legală (IML) Craiova pentru obţinerea certificatului medico-legal. „Pacientul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe în jurul orei 14.00, cu o plagă în zona latero-cervicală stângă. A primit îngrijiri medicale, iar astăzi (n.r. – ieri) a fost externat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au precizat că ancheta este la început şi în acest moment nu pot fi făcute publice nici un fel de detalii întrucât ar periclita cercetările.