Directorul Stănică – demis cu scântei, repus în funcție cu artificii

0
407

La capătul unui proces de durată, soluționat de Curtea de Apel Timișoara, fostul director al Direcției de Evidența Persoanelor Dolj, Marian Stănică, a fost repus, ieri, pe aceeași funcție. Toți aleșii județeni, printre care și cei care au votat – în august 2016 – pentru demiterea sa, au ridicat, de această dată, mâna conștincioși, pentru revenirea sa pe post. Chiar și așa, repunerea în funcție nu a trecut oricum, ci după minute bune de discuții colțuroase. Liberalii nu au pierdut ocazia și au cerut socoteală pentru o astfel de decizie.

Anticipând „bombardamentele” din flancul opoziției, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a ținut să precizeze, de la bun început, cum au stat lucrurile cu această demitere. Din start, acesta a punctat că nu a fost vorba de o răfuială personală a nimănui cu Marian Stănică, „un profesionist desăvârșit, un om cu care am lucrat extraordinar, un om care a dus această instituție printre primele la nivelul țării”. În atare condiții, demiterea acestuia a pornit de la o chestiune strict juridică, în speță de la dubla sa calitate, de comisar-șef și director. „Când domnia sa a trebuit să se pensioneze, am avut o discuție internă și am decis să mergem mai departe alături de dânsul. L-am chemat atunci pe domnul Stănică, i-am dat mâna și i-am spus să mai continuăm”.

O decizie a CCR, motivația juridică pentru demitere

După două zile, potrivit președintelui CJ Dolj, o decizie a Curții Constituționale a schimbat lucrurile, ajungându-se la demiterea acestuia. „Colegii au venit la mine și mi-au spus că nu mai este valabil ce am discutat anterior. (…) A trebuit să fiu alături de ei și așa am ajuns în această fază în care a trebuit să ne prezentăm în fața a două instanțe: prima instanță, Tribunalul Dolj, a spus că avem dreptate, cealaltă – Curtea de Apel Timișoara – că nu avem dreptate. Nu comentăm decât că punem în aplicare hotărârea, dânsul își reia serviciul, de mâine (n.r. – de astăzi) și suportăm toate criticile opoziției”, a mai declarat președintele Ion Prioteasa.

Barbărasă: „Răspund, cu toată fermitatea, în această situație”

Secretarul județului, Gheorghe Barbărasa, a recunoscut că, prin prisma funcției pe care o are, se face responsabil pentru motivația juridică a deciziei de demitere a lui Marian Stănică. „Domnul președinte (n.r. – Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj) a semnat, dumneavastră (n.r.- consilierii județeni) ați hotărât, dar, așa cum prevede legea, de legalitate răspunde secretarul județului. Deci eu răspund cu toată fermitatea în această situație”. Barbărasă a mai spus că, în ciuda acestui fapt, nu are nimic să-și reproșeze: „Noi nu am avut nimic cu omul Stănică, ci am considerat că, din punct de vedere legal, așa trebuie procedat. Nu este un capăt de țară”, a punctat secretarul județului.

Liberalii au cerut raport scris cu persoanele vinovate

Nici explicații detaliate și nici recunoașterea vinei de către secretarul județului nu au mulțumit opoziția. Liberalul Cosmin Călin a întrebat cine plătește, de fapt, salariile câștigate în instanță de Marian Stănică – o sumă apreciată de liberali la 100.000 de lei. „Eu înțeleg că legile se pot interpreta în mai multe feluri, dar problema este că există un prejudiciu care trebuie plătit de către Direcție. Aș dori ca domnul secretar să îmi dea un raport scris în care să se precizeze cine se face vinovat de acest prejudiciu”, a cerut Cosmin Călin. Colegul său de partid, Marian Irinei, a atras atenția că funcționarii instituției, în speță juriștii, „pot să spună și mâine-poimâine același lucru, ne ducem în instanță și, la un moment dat, trebuie să scoatem niște bani care vin din urmă, poate și penalități”, recomandând să se trateze cu mai are atenție astfel de cazuri.

Stănică: „Pentru mine, tot ce a fost reprezintă arhivă”

După vot, care a fost în unanimitate pentru repunerea sa în funcție, Marian Stănică a avut ultimul cuvânt de spus. În plenul CJ Dolj, acesta a mulțumit atât conducerii CJ Dolj și consilierilor, pentru ”operativitatea” punerii în executare a hotărârii judecătorești în ceea ce îl privește, cât și înlocuitorului său, Ciprian Bobocică, „care a ținut cârma bine, pe perioada în care am lipsit”. „Nu am fost și nu sunt interesat de cel care a stat în spatele acestei măsuri și care au fost motivele pentru care s-a insistat ca eu să părăsesc instituția, pe doi ani. Tot ce a fost pentru mine reprezintă arhivă, important este prezentul și viitorul. Sper să beneficiez de sprijinul dumneavoastră, cel puțin ca până acum doi ani, și împreună să putem contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din județul nostru”, a declarat Marian Stănică, acesta reluându-și, așadar, începând chiar de astăzi, postul de director al Direcției de Evidența Persoanelor Dolj, după doi ani de absență.