Doru Buşcu face o impecabilă anchetă, în „Caţavencii”, intitulată „Cum n-am ajuns grânarul Europei. Peripeţiile unui hectar de grâu şi povestea celei mai mari recolte de prostie”, elogiată şi de alţii. Jurnalist cu acces la vorbe bine ticluite, logic de fiecare dată, depozitarul unui zăcământ de umor fin, autorul textului îmbracă acum veşmântul unei conştiinţe, i-aş spune naţionale, şi, bine documentat, aproape strigă. Ceea ce nu se prea întâmplă, într-o ţară cu teribil potenţial agricol, de când ne ştim, dar mereu … fără noroc. Nu sunt puţine ideile „de forţă”, în ancheta lui Doru Buşcu, uimit realmente de „recolta de prostie”, tot mai mare de la un an la altul, indiferent de guvernare. „Nici unul din conducătorii României nu a făcut obiectiv strategic din performanţele ei agricole, promise de natură, de geografie şi de suprafeţeşe uriaşe disponibile”. Fireşte, România nu a fost niciodată, dar niciodată, „un grânar al Europei” şi statisticile istoricului Bogdan Murgescu, în cartea sa „România şi Europa” (Ed. Polirom, 2010), atestă convingător acest lucru. Că ar fi putut conta, este o altă discuţie. Incultura economică, în speţă agrară, a făcut ravagii mai mari decât grindina, atunci când înnebuneşte producătorii agricoli. Ca să conchid în referirile la textul menţionat, realmente salutar, adaug doar că ar trebui pus în ramă la MADR, unde vegetează, la aer condiţionat, ministrul Daniel Constantin, doar pentru faptul că este lider la un partid politic, cu mai puţini membri decât spicele rămase „nebatozate”, în urma combinelor, acum la strânsul grâului. O bogăţie de preţ a ţării. Numai că Daniel Constantin se poate consola cu gândul că mulţi dintre predecesorii săi nu au fost cu nimic mai breji şi „electronistul” Ioan Mureşan, ministru în cabinetul răposatului Radu Vasile, a rămas de poveste când a întrebat prin telefon, din şedinţa de guvern, „ce sunt ălea bubaline” pentru care se acorda o subvenţie pentru această specie de animale. Nu l-a izgonit nimeni din guvern, din cauza prostiei, încurcăturile ulterioare, care l-au dus în belea, având altă geneză. Destructurarea agriculturii româneşti are tâlcul ei. Şi a ne imagina că „se moare” de grija românilor, pe la Bruxelles sau Strasbourg, este o greşeală impardonabilă. Când putem rămâne, pe mai departe, importatori de nădejde de produse agro-alimentare pentru făloasele noastre supermarketuri. Mai revin, totuşi, încălcându-mi făgăduinţa, la o idee a lui Doru Buşcu: „Sistemul de irigaţii, construit de Ceauşescu prin sudoarea şi inaniţia părinţilor noştri, a dispărut pe la mijlocul anilor 90. (…). În prezent, România are cel mai restrâns sistem de irigaţii din Europa, raportat la suprafaţa cultivată, fiind depăşită, în cifre absolute, de ţări de două ori mai mici ca întindere, Bulgaria şi Ungaria”. Aşa este. Observaţie corectă. Norocul nostru, dacă putem vorbi de aşa ceva, este că, în ultimii ani, regimul precipitaţiilor a fost unul normal. În rest, „devalizarea” sistemelor de irigaţii a continuat. La Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a fost numit, de pildă, director general Barbu Adi Florinel, extras de la Administraţia Bazinală de Apă Olt, având legătură cu domeniul păstorit cum au producătorii noştri agricoli cu religia budistă. Cu bătutul pasului pe loc, prin randamente necompetitive, nu avem cum înfrunta comerţul matur al principalilor actori agricoli din UE, care efectiv contează în exportul mondial. Nu avem fabrici de procesare a materiei prime, mari depozite en-gros de preluare a mărfii de la producătorii agricoli, şi cea mai bună dovadă o constituie drama pe care o trăiesc producătorii de pepeni galbeni şi lubeniţe din bazinul Dăbuleni. Acelaşi lucru şi cu producătorii de legume din bazinul consacrat Poiana Mare. La ceasul recoltării grâului, avem câteva cifre deloc grozave. Constantin Glăvan, directorul SCDA Şimnic, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti”, opinează că producţia totală de grâu a Doljului va fi tot ca cea a anului trecut, poate de mai bună calitate. În rest, Dumnezeu cu mila.
