Controale în mediul rural pentru depistarea hoţilor de lemne

0
336

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ, au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul tăierii şi transportului ilegal de material lemnos, ocazie cu care au fost efectuate controale pe toate drumurile comunale şi judeţene din zona de competenţă şi au fost controlate 24 de mijloace de transport, 16 vehicule cu tracţiune animală, fiind totodată legitimate 42 de persoane. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale şi au dispus ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 0,900 m3 material lemnos.

În jurul orei 10.00, pe DJ552, a fost depistat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Bucovăţ în timp ce transporta cu autoutilitara proprietate personală material lemons fără a avea documente de provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei, iar cantitatea de 0,900 m3 a fost ridicată în vederea confiscării, fiind predată reprezentantului Ocolului Silvic Craiova.