Prezentare de gală pentru Mitriţă, în centrul Craiovei

0
994

În ciuda vremii destul de mohorâte din Bănie, prezentarea lui Alexandru Mitriţă în centrul oraşului, desfăşurată sub titulatura „The Lion is back” a fost un veritabil succes. În jur de 1.500 de suporteri au asistat la evenimentul organizat de clubul Universitatea Craiova, care l-a avut în prim-plan pe cel mai iubit jucător în Bănie din ultimii 25 de ani. Magicianul din teren a avut ca intro un spectacol de magie pe scenă, dar şi de alte momente artistice, care i-au „încălzit” pe copiii veniţi să-şi aclame idolul. Eroul acestora, Alexandru Mitriţă, a urcat pe scenă în uralele mulţimii, cu tricoul cu numărul 28.

„Sunt foarte emoţionat, nu mă aşteptam să văd atâta lume, voi sunteţi cei care m-au făcut să revin la această echipă iubită. Ştiţi foarte bine ce înseamnă acest oraş şi această echipă pentru mine şi voi ne daţi putere să luptăm, să fim încrezători în noi şi să fim cei mai buni. Vă aşteptăm la meciuri, cu voi alături putem ca în acest an să obţinem ce ne dorim, putem să visăm, să fim puternici. Ne vedem în număr mare, acasă la noi, pe „Ion Oblemenco” a fost mesajul lui Alexandru Mitriţă, care s-a urcat pe scenă în uralele fanilor, copiii fiind de departe cei mai entuziasmaţi de reîntoarcerea acasă a „Piticului”.

Apoi, avându-i alături pe scenă pe cei doi copii ai săi şi pe soţia sa, Alexandru Mitriţă a dat tonul scandărilor în Piaţa „Mihai Viteazul”, suporteri de toate vârstele răspunzând cu entuziasm, mesajele principale fiind „Ştiinţa suntem noi!” şi Aşa e la Craiova”. Nu au lipsit, ca la orice sărbătoare a Universităţii Craiova, imnurile echipei, la intonarea cărora suporterii au aprins torţe şi fumigene. Mitriţă n-a ratat ocazia unui selfie având pe fundal miile de fani care au venit să-l întâmpine şi să-l aclame.

Clubul din Bănie a profitat de acest prilej şi pentru a lansa campania de abonamente pentru următorul sezon competiţional. „Piticul atomic” a fost cel care le-a înmânat fanilor primele abonamente, iar primii 28 (numărul lui Mitriţă) de suporteri care s-au aşezat la rând au beneficiat de premii speciale, eşarfe cu Alex Mitriţă, ediţie limitată.

„ Aici este orașul în care s-a născut. Aici a învățat ce înseamnă iubirea pentru Știința. Aici a trăit cele mai mari bucurii și emoții. «Piticul atomic» revine în locul în care îi bate inima cel mai tare, în ritm de samba. Aici, la Craiova!Ne-a fost dor de tine, Alex! Știm că și ție de noi! Acum, hai să ridicăm împreună din nou Oltenia în picioare! De asemenea, vom avea parte și de un turneu special „Și eu vreau să fiu Mitriță” dedicat tuturor puilor de „lei” cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani” a fost mesajul clubului Universitatea Craiova.

Alexandru Mitriţă va fi prezent miercuri după-amiază la reunirea lotului Universităţii Craiova, programată la cantonamentul din Lunca Jiului. După o săptămână de pregătire în Bănie, lotul oltenilor se deplasează pentru un stagiu în Bulgaria, în localitatea Bansko.