„Dovlatov”, filmul premiat cu două trofee la Berlin, va rula și la Craiova

0
422

„Dovlatov”, cel mai nou film al lui Alexey German Jr., premiat cu două trofee la Berlin anul acesta (Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury), se lansează în cinematografele din România pe 15 iunie 2018. Filmul va rula și la Craiova, la Cinema Modern: vineri, 15 iunie, sâmbătă, 16 iunie, și marți, 19 iunie (ora 18.00), miercuri, 20 iunie, și joi, 21 iunie (ora 20.00). Biletele se găsesc la casierie. „Dovlatov” urmărește șase zile din viața renumitului scriitor Serghei  Dovlatov, socotit unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi.

Pentru prima dată, Alexey German Jr. își îndreaptă camera de filmat asupra orașului său natal, Leningrad (Sankt Petersburg), pentru a ilustra viețile tinerilor scriitori sovietici Serghei Dovlatov și Iosif Brodski și ale altor artiști reprimați în anii ’70. „Dovlatov urmărește șase zile din viața renumitului scriitor Serghei  Dovlatov, a cărui viziune satirică depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodski, Dovlatov a luptat pentru menținerea  talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlalți colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care nu vor scăpa ulterior odată decât cu emigrarea în Occident.

În Rusia, „Dovlatov” a avut o premieră „blitz” surprinzătoare și totodată impresionantă, fiind lansat pe 400 de ecrane timp de 4 zile, cu peste la 300.000 de spectatori, un număr neobișnuit pentru un film art house.

Serghei  Dovlatov (3 septembrie 1941– 24 august 1990) este socotit unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi. În Uniunea Sovietică fusese, după propriile mărturisiri, un elev rău, un student rău, un soldat rău şi mai ales un cetăţean sovietic rău. Dar este un scriitor extraordinar, limpede, direct, cu „efect pe termen lung”. În URSS a fost publicat numai în samizdat. După doi ani şi jumătate de studii la Facultatea de Filologie din Leningrad (azi Sankt Petersburg), e dat afară şi luat în armată. Face experienţa de paznic de lagăr (1962-1965), care devine subiect într-unul dintre romanele lui, Zona. Amintirile unui paznic de lagăr (1982). Şi viaţa de ghid, şi aceea de jurnalist se regăsesc în cărţile sale, cele mai multe cu tentă autobiografică. În 1978 emigrează la New York şi publică, în cei 12 ani pe care-i mai avea de trăit, 12 cărţi. Dovlatov a devenit azi unul dintre cei mai populari prozatori din Rusia.

***

Nu  am vrut  să idealizăm, dar nici să scoatem la iveală fapte compromițătoare. Ne-am dorit ca Dovlatov să apară ca orice ființă normală, nu ca o marionetă, filmul fiind inspirat din proza și cuvintele sale. Am încercat să redăm un episod succint din viața lui Dovlatov în care au loc evenimente legate de căsătoria sa, de membrii familiei, de încercările sale de a fi publicat”, spune Alexey German Jr. despre filmul ce recreează atmosfera epocii în care au trăit Serghei Dovlatov și Iosif Brodski. Pentru a recrea anii ’70 și a-i ilustra păstrând autenticul vremii, producătorii au ales să lucreze cu directorul de imagine Lukasz Zal, responsabil pentru imaginea filmelor Ida sau Loving Vincent.

 

***

Pentru casting, cea mai mare provocare a fost că Dovlatov era la fel de frumos  ”ca un movie star”, dar, în același timp, adăpostea o lume interioară extrem de complexă. Datorită originilor sale evreiești și armene, Dovlatov s-a  remarcat printr-o înfățișare aparte. Găsirea  unui actor care să corespundă tuturor criteriilor s-a dovedit  a fi foarte  dificilă, iar descoperirea actorului sârb  Milan Marić s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. Milan Marić lucrat până acum cu regizori inovatori, jucând în piese de teatru cu tematici politice, cea mai cunoscută fiind Zoran Đinđić de Oliver Frljić, despre  pro-europarlamentarul sârb asasinat în 2003 de către membri militari de extremă-dreapta. Milan a jucat în mai multe scurtmetraje de succes și a avut roluri secundare în câteva filme sârbești. „Dovlatov” este primul său film internațional și primul rol principal.

***

Alexei German Jr. s-a făcut remarcat ca cineast în scurt timp, devenind unul dintre cei mai cunoscuți regizori ruși la momentul actual. Filmul său de debut, The Last Train, a câștigat o mențiune specială Luigi De Laurentiis la Festivalul de Film de la Veneția din 2003. Cel de-al doilea lungmetraj al său, Garpastum a avut premiera mondială în competiția de la Veneția în 2005. Paper Soldiers a fost, de asemenea, selecționat în competiția de la Veneția, unde a câștigat Leul de Argint și premiul Osella pentru Cea mai bună imagine. Foarte apreciat de multe alte festivaluri internaționale, filmul a fost una dintre cele mai de succes producții din Rusia în 2008. Under Electric Clouds a fost în competiție la Berlin în 2015, unde a câștigat Ursul de Argint pentru o Contribuție Artistică.