Craiova: Acțiuni preventive al polițiștilor IPJ Dolj

0
444

Potrivit IPJ Dolj, în ziua de 12 iunie a.c., având în vedere  Programul de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, Programul de reducere a numărului victimelor accidentelor rutiere precum şi în baza Parteneriatului educaţional „MICII PIETONI”, încheiat cu Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian Demetrescu”, polițiști ai Secţiei 1 Poliţie Craiova – Compartimentul Proximitate au desfășurat o activitate cu caracter informativ-preventiv. La activitate au participat aproximativ 140 de preșcolari și cadre didactice din cadrul acestei unități de învățământ, având ca scop prezentarea semnalelor poliţistului, recunoaşterea indicatoarelor rutiere, indicarea spaţiile potrivite pentru joacă, pe unde trebuie să circule, precum şi locurile prin care pot traversa strada. Poliţiştii au prezentat uniforma de serviciu, dar şi autospeciala din dotare, copiii fiind încântaţi de iniţiativa poliţiştilor craioveni.

Ținând cont de faptul că urmează vacanţa de vară, iar siguranţa copiilor este una din priorităţile poliţiştilor doljeni, venim şi pe acestă cale în întâmpinarea acestora cu următoarele recomandări:

  • să încerce să se pregătească dinainte pentru a ajunge la timp în locurile unde doresc, pentru a nu fi nevoiţi să alerge pe stradă; astfel, fiind mai atenţi, vor evita implicarea în accidente;
  • să nu urce din mers sau din alergare în mijloacele de transport, nici să nu coboare înainte de oprirea acestora în staţie;
  • să meargă întotdeauna pe trotuar, iar acolo unde nu există trotuare sau poteci laterale să meargă pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, în şir unul după altul;
  • să nu meargă cu patinele cu rotile sau cu skateboard-ul pe zona carosabilă a drumurilor publice, deoarece este interzis prin lege; să nu se agaţe de vehicule aflate în mers; dacă aleargă să facă mişcare folosind patinele cu rotile sau skateboard-ul, să le utilizeze numai pe pistele special amenajate, în parcuri sau pe terenurile de sport; să nu le folosească pe trotuare, deoarece îi pot accidenta pe trecători;
  • să nu traverseze prin locuri nepermise, ci doar prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje; să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia numai pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat; să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, nici prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani; când circulă cu bicicleta, să evite zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare, dar şi să fie extrem de atenţi la semnificaţia indicatoarelor, la schimbarea direcţiei de mers; în condiţii de vizibilitate redusă sau după căderea întunericului, să poarte îmbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a fi uşor de observat în lumina farurilor.