CM 2018: Mohamed Salah a participat astăzi la antrenamentul colectiv

0
396

Superstarul Egiptului, Mohamed Salah, a participat, astăzi, la Groznîi, la primul antrenament colectiv al echipei pregătite de selecționerul spaniol, Hector Cuper. Accidentat la umăr, în finala Ligii Campionilor, de la 26 mai a.c., în cursul unui duel cu Sergio Ramos, de la Real Madrid, Mohamed Salah a urmat un proces de recuperare intensivă. „Faraonii”, aflați după 28 de ani la un turneu final de CM, vor disputa primul meci din grupa A, vineri, contra Uruguayului.