Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, s-a declarat extrem de dezamăgit de ratarea tuturor obiectivelor din acest sezon, dar mai ales de faptul că 40.000 de fani au plecat de la stadion cu capul în pământ după meciurile cu FCSB şi Sepsi.
”Păcat. În toate obiectivele am fost la mâna noastră, dar le-am ratat și am dezamăgit maxim, că tot ne asociem cu Craiova Maxima, am greșit maxim. De trei ori ne-au învins cei de la Sepsi, ne-au bătut și în campionat și de două ori în Cupă. De fiecare dată când jucăm cu ei e dificil, dar au și șansă. Dacă noi dădeam gol nu ajungeam în situația asta. Eu am explicații, dar nu vreau să le spun. Sunt pertinente și sunt susținute de argumente, dar asta le discut cu patronul Mihai Rotaru, nu în presă. Ne doare că am ratat niște obiective. Noi în fiecare an plecăm la drum cu gândul acesta să fim campioană, dar nu prea s-au aliniat astrele pentru noi. Ne-am pierdut cel mai mare capital care dă identitate acestei echipe, publicul spectator. Am avut în două meciuri peste 40 de mii de fani și au plecat de la stadion cu capul în pământ”, a comentat președintele Ştiinţei, Sorin Cârțu,la Pro Arena.