Salutară de-a dreptul antologia intitulată „Oltenia lui Alexandru Macedonski” (Ed. Aius, 2022), un demers temerar aparţinând scriitorilor craioveni Ion Munteanu, fost confrate de-al nostru, Denisa Crăciun şi Iulian Ionaşcu (ultimii doi stabiliţi în Franţa) cu sprijinul moral şi nu numai, cum ne încredinţează scriitorul Ion Lascu, într-un „cuvânt lămuritor”, al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” şi al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, premergător celei de a 4-a ediţii a Festivalului Internaţional „Alexandru Macedonski”, preconizat a avea loc în Cetatea Băniei pe 27 şi 28 mai a.c.. Ineditul volumului, interesant structurat, rezidă în faptul că el cuprinde majoritatea poemelor şi prozei dedicate Olteniei natale, unele publicate, dar şi a celor găsite în manuscrise, care iradiază un patriotism curat şi tulburător. Dacă unora, cuvântul patriotism le sună inadecvat, atunci pot avea în vedere simţirea autentic oltenească a marelui poet. Scriitorul Ion Muneatnu, el însuşi originar din Goieşti, este un expert de acum în „cazul Macedonski”, un „connaisseur” (în familia Macedonski se vorbea franţuzeşte), un rafinat. Consemnează melancolii destul de fruste ale unui spirit tulburător şi nu poţi să nu fii nostalgic faţă de această lume, cu bunele ei maniere, candoarea ei, confortul ei intelectual. Ion Munteanu şi-a propus un proiect luminos, ispititor, lăudabil, insolit: readucerea în actualitate a marelui poet, nu doar prin evocarea sa la vremea rozelor, după ce anul trecut la 28 mai, bustul acestuia a fost reamplasat într-un cadru natural realmente vizibil în Grădina Botanică, unde „în dosul fântânei Jianului” construită în jurul anului 1800, de boierul Hagi Stan Jianu, se aflase casa familiei, ci şi prin noile descoperiri legate de activitatea literară ale prolificului Alexandru Macedonski. Ion Munteanu face o strădanie de miner de suprafaţă. Documentarea sa este copleşitoare, întregind într-un fel ceea ce se cunoştea. Evocă o adevărată odă adusă oraşului natal şi istoriei sale vitejeşti, în poezia Craiovei „Scumpe zile dispărute / În Craiova le-am trecut / În oraşul cel mai mare din viteaza Oltenie / Unde frica niciodată să ajungă n-a putut”. Apoi, „Rondelul coroanelor nepieritoare”, evocată fiind Lunca Jiului, „aflată la marginea oraşului spre locul de scaldă al craiovenilor”, deci şi al poetului în copilărie, retrezeşte un sentiment de nostalgie aproape villoniană. Pentru ca în „Rondelul oraşului de altă dată” să evoce cu candoare Bănia „sărutată de flori ce-mbată”. Este de-a dreptul fabulos eseul „Poetul şi paradisul pierdut”, în care Ion Munteanu rafinează cu har, de om cultivat, o documentare realmente exhaustivă. Naraţiunea este bine condusă şi amintit este faptul că în revista „Literatorul” numele domnişoarei Eliza Opran (1849-1909), prietena de familie a mamei lui Constantin Argetoianu, educată în Franţa, care a trăit la Işalniţa şi a scris sub pseudonimul de Alba Monte (Une destinee etrange – Paris, 1880) donându-şi întraga avere statului, era unul cunoscut. Vibrează în textele de proză publicate, unele realmente necunoscute (Ouă de Paşti, Lăutari din Gorj, Soare şi grâu, Bariera Şimnicului, Pomul mărgăritei, Pe drum de poştă, Pomul de Crăciun, Nuvelă în scrisori, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Sf. Dumitru) un sentiment acut al apartenenţei la aceste locuri, cu obiceiurile lor strămoşeşti a căror perenitate este nemuritoare. Întreaga pledoarie a scriitorilor menţionaţi, în coordonarea lui Ion Munteanu, este menită a retrezi o admiraţie faţă de Alexandru Macedonski, dar şi să prevină rupturi ireversibile, falii rezultate din ignoranţă. Convingând autorităţile judeţului Dolj că întreg proiectul său este o urgenţă imperativă, într-un moment în care ambianţa nu crede în bibliotecă, Ion Munteanu de o sobrietate astringentă, săvârşeşte un act realmente de cultură, pentru care merită o reverenţă autentică.
