Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 295 milioane de lei, în creștere cu 20% față de anul 2020, datorită influenței pozitive a pieței construcțiilor rezidențiale, industriale si din segmentul logistic. Pentru acest an, Etex Building Performance estimează că volumul vânzărilor va crește cu 3-5%, în special datorită revenirii proiectelor comerciale și logistice.
În 2021, Etex Building Performance a investit un milion de euro pentru îmbunătățirea capacității logistice a fabricilor de la Turceniși Aghireșu, dar și pentru demararea proiectului de recuperare a gipsului de la Rovinari și retehnologizarea procesului de însăcuire la fabrica de la Aghireșu. Pentru anul acesta, compania are ca principal obiectiv implementarea instalației de recuperare a gipsului de la Rovinari.
„Strategia noastră a identificat din timp segmentele cu cel mai mare potențial de creștere și am putut dedica acțiuni calibrate pentru maximizarea impactului. În același timp, ne-am bucurat de evoluția favorabilă a pieței, care a fost peste așteptări. Începând din 2021 am format un departament specializat de InsideSales, care a luat naștere tocmai pentru a putea răspunde mai bine solicitărilor partenerilor și pentru a fi mai aproape de businessul acestora, într-un context în care piața se schimbă într-un ritm accelerat. De asemenea, am mărit viteza, frecvența de comunicare și interacțiune cu clienții,.” a declarat Andrei POPA, CommercialDirector Romania & SEE, Etex Building Performance.
Anul trecut, compania a accelerat proiectele de digitalizare a serviciilor destinate atât clienților B2B, cât și a consumatorilor individuali, prin crearea de canale digitale specifice, în special în social media. De asemenea, Etex Building Performance a adaptat punctual strategia, în funcție de specificul țărilor din sud-estul Europei, către care exportă un procent de 45% din producție. Mai mult, compania a asigurat funcționarea în parametri a lanțului de aprovizionareși a întreprins măsuri timpurii pentru a atenua efectul sincopelor de materie primă și a oferi cele mai bune servicii, în contextul actual.
La rezultatele pozitive ale companiei au mai contribuit și spectrul larg de soluții de protecție la foc oferite de divizia Promat, care completează sistemele de gipscarton Siniat. Promatoferă un pachet complet de sisteme și soluții de compartimentări, tubulaturi de ventilații, desfumare, etanșări la foc, protecții structurale.
Mai mult, ocreștere robustă a fost înregistrată de gama de ipsosuri și gleturi produsă la Aghireșu, care se bucură de o recunoaștere bună în rândul dezvoltatorilor din segmentul rezidențial, în special datorită orientării constructorilor către produse cu aplicare mecanizată, care eficientizează și măresc viteza de execuție.
Produsele din portofoliul Etex Building Performance au fost folosite în 2021 în cadrul unora dintre cele mai importante proiecte de construcții din țară, printre care AFI Tech Park, Marmura Residence, Hotel AutographCollection, Birouri Makita, Cezara Residence și AvangardResidencedin București, Palas Campus, Family Market Miroslava, Royal Town din Iași,Tomis Park, WaveResidence Mamaia, Mall Electroputere, Sala Sport Adrian Păunescu din Craiova, Prahova Value Center din Ploiești, sau UBC 0 in cadrul Iulius Town Timișoara.