Instrumentele online – utile și după întoarcerea copiilor la clasă

0
583
Un studiu realizat, în perioada 3-7 mai, de organizația SuperTeach și Open-I Research, în rândul a 4.000 de părinți arată că aceștia se așteaptă ca educația online să continue, într-o formă sau alta, și după sfârșitul perioadei de învățare la distanță. Aproape trei sferturi dintre respondenți cred că instrumentele online vor fi de ajutor în situații excepționale și peste jumătate – că instrumentele online vor fi de ajutor pentru realizarea proiectelor școlare în echipă. Întrebaţi în ce parte a procesului de învăţământ cred că ar fi utilă introducerea instrumentelor online atunci când copiii vor reveni la şcoală, 71% dintre respondenţi au răspuns că acestea ar ajuta în mare măsură în situaţii excepţionale: ninsoare, epidemii, când se organizează secţii de vot. În ceea ce privește coordonarea lucrului în echipă pentru realizarea proiectelor, 53% dintre cei chestionaţi cred că instrumentele online ar ajuta într-o mare măsură. Coordonarea temelor: 49% dintre părinţi au opinat că ar ajuta într-o mare măsură. De asemenea, 45% dintre respondenţi consideră că instrumentele online ar ajuta într-o mare măsură în procesul de predare.