Meciul „U” Craiova – CFR Cluj, epilogul campionatului

0
319

Partida Craiovei cu formaţia din Gruia se va disputra sâmbătă, 30 mai, de la ora 18, pe „Extensiv”

Ieri, LPF a stabilit programul şi televizările ultimelor două runde ale sezonului. Universitatea Craiova dispută partida din deplasare, cu Ceahlăul, duminică, 24 mai, de la ora 16. Formaţia de sub Pietricica este deja retrogradată după ce a pierdut acasă jocul cu Rapid. Celelalte jocuri ale etapei a 33-a se dispută după programul: Gaz Metan Mediaș – Concordia Chiajna (vineri, 22 mai, ora 18.30), Petrolul Ploiești – FC Dinamo (vineri, 22 mai, ora 21), Oțelul Galați – Universitatea Cluj (sâmbătă, 23 mai, ora 16), FC Viitorul – FC Brașov (sâmbătă, 23 mai, ora 18.30), CFR Cluj – FC Rapid (sâmbătă, 23 mai, ora 21), Pandurii Târgu Jiu – CSMS Iași (duminică, 24 mai, ora 18.30), Astra Giurgiu – ASA Târgu Mureș (duminică, 24 mai, ora 21), FC Steaua – FC Botoșani (duminică, 24 mai, ora 21). Meciurile echipelor care se luptă pentru titlu, ASA şi FCSB, sunt programate la aceeaşi oră în ultimele două runde.

Ultima etapă a campionatului va începe la mijlocul săptămânii şi se va încheia sâmbătă, 30 mai, când este programat un singur joc, cel dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, de la ora 18, pe arena „Extensiv”. Miercuri, 27 mai, se stabilesc echipele care vor retrograda, în urma jocurilor programate de la ora 18.45: FC Brașov – Gaz Metan Mediaș, Universitatea Cluj – Ceahlăul, Concordia Chiajna – Petrolul, FC Rapid – Pandurii. Joi, 28 mai, se decide campioana, după meciurile programate la ora 20: CSMS Iași – FC Steaua şi ASA Târgu Mureș – Oțelul. Vineri se pot stabili echipele care ne reprezintă în Europa League, în urma disputelor: FC Botoșani – FC Viitorul şi Dinamo – Astra.

Campionatul următor începe pe 11 iulie

Comitetul Executiv al FRF a stabilit ca Supercupa României să se dispute la 8 iulie, iar ediţia 2015-2016 a Ligii I, care se va desfăşura în sistem play-off/play-out cu 14 echipe, să înceapă la 11 iulie. Perioada de transfer pentru ediţia 2015-2016 a Ligii I este cuprinsă între 14 iunie 2015 şi 5 septembrie 2015. De asemenea, începând cu sezonul următor, arbitrii vor folosi la meciurile din Liga I spray-urile cu spumă biodegradabilă pentru a indica locul unde trebuie să stea apărarea adversă la loviturile libere.