Ucraina: UE a lărgit sancţiunile la încă 13 persoane şi două antreprize din Crimeea

0
380
Didier Burkhalter

Uniunea Europeană a decis, ieri, lărgirea listei de sancţiuni, în absenţa dezescaladării tensiunilor în Ucraina. 13 nume de persoane ruse sau proruse au fost adăugate la lista de 48 de persoane deja vizate de interdicţia de acces în spaţiul UE şi îngheţarea averilor lor, la acestea adăugându-se şi două antreprize din Crimeea, după anexarea acestei regiuni de către Federaţia Rusă. Numele persoanelor şi antreprizelor vizate nu a fost făcut cunoscut. Uniunea Europeană rămâne în faza a doua a sancţiunilor, dar se află în faţa pregătirilor unei eventuale faze trei de sancţiuni, mult mai vaste, contra Rusiei, deşi „cei 28” sunt divizaţi din cauza consecinţelor diplomatice şi economice. Cele 48 de personalităţi înscrise până în prezent pe lista de sancţiuni a UE aparţin zonei parlamentare şi militare din rândul separatiştilor ucraineni proruşi, dar şi al responsabililor ruşi.

Pe de altă parte, miniştrii Afacerilor Externe din statele UE şi preşedintele Organizaţiei pentru Securitatea şi Cooperare în Europa (OSCE), Didier Burkhalter, reuniţi ieri la Bruxelles, au denunţat referendumurile pentru independenţă „ilegale” din estul Ucrainei şi au subliniat importanţa alegerilor prezidenţiale de la 25 mai. „Trebuie să facem totul pentru ca alegerile să aibă loc la 25 mai” în Ucraina, a declarat preşedintele în exerciţiu al OSCE, elveţianul Didier Burkhalter, la sosirea sa la reuniunea Consiliului Afaceri Externe. În acest scop „avem o fereastră de oportunitate de câteva zile” pentru „acţiuni concrete”, a adăugat el, precizând că OSCE urma să numească ieri „moderatorul” pentru mijlocirea dialogului între diferitele părţi angrenate în conflict. Ministrul britanic de Externe, William Hague, a subliniat „susţinerea foarte puternică” pe care trebuie să o aibă UE pentru misiunea OSCE şi a apreciat că referendumurile organizate duminică în estul Ucrainei „au credibilitate zero în ochii lumii”, deoarece nu au respectat „nici un standard de transparenţă, obiectivitate, corectitudine”. „Vom continua şi intensifica pregătirile pentru faza a treia de sancţiuni. Noi sancţiuni, dacă circumstanţele o vor impune, vor fi determinate de atitudinea Rusiei faţă de alegerile de la 25 mai. Cred că este important să demonstrăm că suntem pregătiţi pentru cea de a treia fază de sancţiuni, cu impact mult mai mare, în funcţie de atitudinea Rusiei”, a accentuat William Hague. Referitor la referendumurile de duminică, din regiunile Doneţk şi Lugansk, Kremlinul a declarat ieri că Rusia „respectă” expresia voinţei ucrainenilor din estul Ucrainei. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a menţionat, pe de altă parte, că ţara sa nu vede utilitatea unor noi negocieri internaţionale asupra Ucrainei, dacă în dialog nu vor fi antrenaţi şi reprezentanţii regiunilor din estul ţării, informează France Presse. Vorbind despre referendumurile de duminică, Lavrov a afirmat că s-a încercat împiedicarea desfăşurării lor cu ajutorul ultraradicalilor, armatei şi armelor grele, relatează ITAR-TASS.

Separatiştii rusofoni din Lugansk au anunţat ieri dimineaţă că pentru independenţa acestei provincii au votat peste 94% dintre participanţii la referendum, consemnează agenţia EFE citând mass-media locale. Potrivit Comisiei electorale a autoproclamatei „Republici Populare Lugansk”, după ce s-au numărat voturile în 28 din cele 32 de circumscripţii electorale, pentru independenţă s-au pronunţat între 94% şi 98% dintre votanţi, participarea la urne fiind de 81%. De asemenea, insurgenţii proruşi au revendicat, duminică seară, o susţinere de aproape 90% în favoarea independenţei regiunii Doneţk.