La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” va avea loc mâine, 14 mai, ora 14.00, lansarea Caietelor „Ion D. Sîrbu” (Ed. „Autograf MJM”, Craiova, 2014). Volumul reuneşte comunicările susţinute de participanţi la cea de-a V-a ediţie a Colocviilor „Ion D. Sîrbu”, desfăşurate anul trecut la Craiova. Coordonator al volumului este scriitorul Nicolae Coande, cel care va prezenta recenta apariţie editorială. Prima ediție a Caietelor „Ion D. Sîrbu” a apărut în anul 2009.
Scriitorii prezenţi cu intervenţii în volum sunt Gheorghe Grigurcu, Nicolae Oprea, Mihai Barbu, Flori Bălănescu, Ovidiu Ghidirmic, Clara Mareş, Mihai Ene, Marian Barbu, Toma Grigorie, Ionel Buşe, Cornel Mihai Ungureanu, Petrişor Militaru, Dumitru Augustin Doman, George Popescu, Jean Băileşteanu, Lia Boangiu, Nicolae Coande, precum şi regizorul Alina Rece. Volumul conţine şi două scrisori de salut adresate colocviilor de Virgil Nemoianu şi Vladimir Tismăneanu, precum şi lucrări ale artistului vizual Ion Barbu.
Colocviile de anul trecut s-au desfăşurat sub egida Consiliului Judeţean Dolj, în colaborare cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, precum şi cu Asociaţia Culturală „Taberna” din Craiova.
«Fost deținut politic, intelectualul Ion D. Sîrbu, membru al Cercului de la Sibiu, într-o pleiadă de mari spirite culturale, a trăit și a scris într-o Craiovă inclementă adesea, înconjurat de puțini prieteni, dar având pe urmele sale un aparat represiv devoalat în toată exemplara sa negativitate în câteva monografii recente. Nu știu dacă Ion D. Sîrbu credea în ceea ce se cheamă posteritate. Însă are una exemplară. O dovedesc cărțile scrise despre opera și viața sa.
Chiar acum când scriu aceste rânduri aflu că sub egida Academiei Române, la Fundația Națională pentru Știință și Artă”, București, 2013, au apărut cele două volume (scrisorile și un jurnal din 1953) dedicate autorului, în colecția îngrijită de acad. Eugen Simion. E un semn de normalitate, ar spune doamna Lizica Sîrbu.
„Normalitatea” românească – în care evocăm viețile distruse ale artiștilor după ce aceștia nu mai sunt». (Nicolae Coande)
