România şi Bulgaria au demonstrat că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare, relevă proiectul raportului elaborat de eurodeputatul Carlos Coelho cu privire la extinderea spaţiului Schengen, prezentat ieri dimineaţă în Comisia de libertăţi civile a PE (LIBE). Documentul redactat de Carlos Coelho arată că, ”ţinând cont de rezultatele evaluărilor şi a vizitelor de reevaluare necesare realizate de echipele de experţi, raportorul ajunge la concluzia că, deşi există unele chestiuni deosebite care vor necesita o informare periodică şi o urmărire pe viitor, acestea nu constituie un obstacol pentru deplina aderare a celor două state membre” la spaţiul Schengen. Amendamentele la raportul Coelho se pot depune până în 14 aprilie, iar documentul urmează a fi supus votului în Comisia LIBE în data de 2 mai. Votul în plen va avea loc în sesiunea de la Strasbourg din luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din aceeaşi lună. În procesul decizional privind extinderea spaţiului Schengen, Parlamentul European trebuie să îşi dea un aviz consultativ. Concluziile experţilor europeni (din Sch-EVAL, grupul de lucru pentru evaluare Schengen) au fost deja aprobate de Consiliu şi trimise Parlamentului European, cu excepţia raportului privind ultima vizită de reevaluare privind graniţele externe ale Bulgariei, care trebuie să fie aprobat de Consiliu şi trimise către PE, chiar dacă raportorul a avut ocazia de a primi documentul într-o ”manieră informală”. Raportorul susţine că trebuie ţinut cont de faptul că zona Bulgaria-Turcia-Grecia este una din cele mai sensibile arii ale frontierelor externe ale UE, în termeni de migraţie ilegală, ceea ce face necesar ca Bulgaria să adopte unele măsuri adiţionale, mai ales pentru a pregăti un plan special care să conţină acţiunile de implementat în momentul intrării în Schengen şi de asemenea o abordare comună (între Grecia, Turcia şi Bulgaria) pentru a putea răspunde la posibila creştere a presiunii migraţioniste. ”În acest context, raportorul prezintă un amendament prin care solicită ca statele membre vizate să informeze în scris PE şi Consiliul, într-o perioadă de şase luni de la data intrării în vigoare a acestei decizii, cu privire la implementarea acestor măsuri adiţionale”, se mai menţionează în raportul elaborat de Carlos Coelho. În cadrul reuniunii de marţi din LIBE, raportorul PE a subliniat că este necesar ca viitorul sistem de evaluare Schengen să nu opereze cu duble standarde, fiind necesar astfel ca toate ţările Schengen, atât membre, cât şi candidate, să fie supuse aceloraşi criterii de evaluare.