Contrariul unui adevăr profund este un alt adevăr profund / Niels Bohr
Cine n-a rămas uluit de teoria cuantică n-a înţeles asta!. Asta a spus Carlo Rubbia într-o conferinţă din 1993, la Praia Vermelha.
Eu voiam să cunosc omul ce demonstrase indirect reversul medaliei atomice.
Rubbia construise un accelerator proton-antiproton, iar rezultatele sale au fost încununate de succes. Urmând ideile lui Van der Meer, sarcina aproape imposibilă de a produce şi înmagazina antimaterie depindea de răcirea ipotetică a antiprotonilor. Ceva extrem de trudnic printr-o disciplină de fier şi o determinare ciclopică prin perfecţionarea acceleratorilor de părticele. Rezultatul a fost acela că, dintr-un miliard de interacţiuni, s-au obţinut doar cinci ce constituiau probe înşelătoare ale subparticelei W. Experienţele reconfirmau simetria forţelor fundamentale. În cazul special al lui Rubbia, forţa slabă şi electromagnetismul, aşa cum le teoretizează Abdus Salam. Nobelul pentru fizică ar fi fost cucerit în 1982.
Acela a fost omul care a probat extraordinara idee potrivit căreia locuim o parte dintr-un multivers. Rubbia a arătat o mare afabilitate şi discuta cu toată naturaleţea, într-o engleză impecabilă. O fiinţă viguroasă.
O problemă pe care n-o voi uita niciodată din acea întâlnire a fost cea a lui Luìs Calife, cu privire la complexitatea modelului-stăpân al fizicii cuantice, ce se asemuia mai mult cu un tratat de botanică. Rubbia nu s-a lăsat prea mult rugat şi a expus consideraţii favorabile complexităţii, contrariu gândirii greceşti, pentru care cauza cea mai simplă trebuie să prezideze înţelegerii non-simplului.
Era vorba de un efort spre a atinge arché. Rubbia a apărat complexitatea ca alfabet de bază al naturii, de la lectura căreia nu trebuie să ne dăm înapoi.
Însă mai mult de două milenii se aflau sub influenţa paradigmei simplităţii. N-ar fi fost uşor de modificat ideea deosebit de cristalină a unităţii spre a accepta într-un mod grăbit că complexitatea primea razele unei neaşteptate frumuseţi. Hiper-fizica nu depăşise metafizica.
În orice caz, Rubbia apăra complexitatea cu argumente puternice ce decurgeau din practicarea fizicii experimentale de către el.
I-am adresat o singură întrebare: i-am amintit cuvintele lui Dirac, Nobel pentru fizică, pentru care specularitatea cosmologică îşi avea sălaş în frumuseţea matematică. Şi că fizicienii teoreticieni acceptau necesitatea frumuseţii matematice ca un gest de credinţă. Dirac afirma că teoria relativităţii s-a bucurat de un imediat consens universal în virtutea frumuseţii matematice. Doream să ştiu dacă Carlo Rubbia era de acord cu această opinie. Asta şi fiindcă Dirac suferea de nostalgia simplului.
Răspunsul a sosit ca un fulger: frumuseţea era una din laturile Universului, iar matematica e forma prin care se traduce această frumuseţe. Rubbia insista asupra frumuseţii complexului şi se simţea mândru de a fi participat la construirea punţii ce unea forţa slabă cu electromagnetismul şi care însemna o parte a frumuseţii virtuale a Teoriei Generale a Unificării.
Am început atunci să-mi amintesc de lecturile ce favorizau celebra călătorie la microscop, de la bază la energia înaltă, din prezent în trecut, de la celulă la quark.
Vedem înlăuntrul celulei – şi aici îmi iau libertatea de a-l parafraza pe T. Ferris – un amestec de sinuoşi ribosoni şi mitocondri ondulatori, lisosomi sferici şi centrioli stelaţi, ansambluri de aparate complexe garante ale funcţiunilor respiratoare, sănătoase şi producătoare de energie. Chiar dacă această celulă ar avea doar câţiva ani (în cazul meu treizeci şi trei), structura sa se întoarce cu peste un miliard de ani în urmă, atunci când s-au format celulele eucariotice.
Mergând şi mai departe, începem să dezvăluim înăuntrul nucleului contururile singulare ale macromoleculelor DNA. Fiecare închizând, în structura sa cu dublă elică şi în punţile sale de hidrogen, o mare cantitate de informaţie genetică, acumulată în patru miliarde ani de evoluţie. Conservată într-un alfabet nucleotid de patru litere – făcut din zaharuri şi molecule de fosfat – ce determină singularitatea individului şi relaţia acestuia cu specia.
Continuând călătoria prin tunelul timpului, dăm peste moleculele de DNA, formate din atomi, ale căror straturi electronice apar împodobite într-o surprinzătoare varietate de forme. Unii dintre aceşti electroni abia au sosit, rupţi în modul acesta de atomii adiacenţi. Alţii s-au unit cu nucleii lor atomici, cu mai bine de cinci miliarde în urmă, în nebuloasa din care s-a format Pământul.
Dacă am spori de mai bine de o sută de mii de ori un atom de carbon, am avea nucleul în câmpul nostru vizual. Nucleii au fost reuniţi într-o sferă ce-a explodat mai înainte de apariţia Soarelui.
În sfârşit, examinând mai îndeaproape, putem să percepem quarkii ce formează fiecare proton şi fiecare neutron al nucleului. Quarkii s-au reunit atunci când Universul nu avea decât puţine secunde de viaţă. Astfel, structurile mai mici şi mai fundamentale se găsesc legate de nivele foarte înalte de energie, fiindcă au fost forjate în căldura foarte mare a clipei zero, a Marii Explozii.
Am părăsit întâlnirea strivit de sentimentul timpului. Tăceri supraomeneşti şi spaţii nesfârşite. Gândire fabricând imagini insondabile.
Am făcut o plimbare la Urca[1], cu capul plin de celule, neuroni şi stele. Veşmintele mele metafizice decadente mă împingeau spre o înălţime mai mare. Nu mă întrebaţi de cauza elanului. Poate tocmai mă întorceam la lucrurile de suprafaţă.
Şi mă plimbam în frumuseţea de la „Pao de Açúcar” [2]. De cealaltă parte. Pe drumul lui Bem-te-vi[3].
Asta era deci! Eu căutam cealaltă parte. Să îndrăznesc să mărturisesc că Dumnezeu şi înălţimea coincideau în strâmtorarea mea năvalnică?
Răspunsul cel mai arzător sosea din Cântarea cosmică , de Ernesto Cardenal: Pregunto par el mundo mas allá de los cuantos. Pe planul viu şi dens, în interlume, care se poate găsi dincolo de quarki şi poate revela o umbră, un strigăt, un chip.
Cealaltă parte a nopţii?
[1] Munte din apropierea oraşului Rio de Janeiro. (N. tr.)
[2]. Munte din apropierea oraşului Rio de Janeiro. (N. tr.)
[3] Pasăre prezentă în America de Sud şi în America Centrală (N. tr.)
