Ucraina: Crimeea, deja „anexată”, potrivit Angelei Merkel

0
38

Theodore Christakis, profesor de drept internaţional la Universitatea Grenobles Alpes şi director al Centrului de studii privind securitatea internaţională şi cooperarea europeană (CESICE), a acordat săptămânalului „L’Express” un interviu apărut sub titlul „Le referendum en Crimee n’est pas illegal, l’intervention russe si”. Crimeea, cedată Ucrainei în 1954, în circumstanţe imprecise, de N.S. Hruşciov, fost prim-secretar al PCUS (1953-1964), protectorul lui Brejnev, multă vreme, care, la rândul său, fusese comisarul politic al celui de-al patrulea front ucrainean, „eliberatorul Pragăi”, comandat de succesorul lui Stalin, se pregăteşte de referendum. Unul ce propune realipirea la Rusia sau deplina autonomie a peninsulei faţă de Kiev. Deja, parlamentul de la Simferopol a adoptat o declaraţie de independenţă, încă de marţi. Fiecare câmp vine cu propriile argumente. Occidentul şi noua putere de la Kiev consideră referendumul ilegal. Pentru Rusia, care nu recunoaşte noile autorităţi ucrainene, este vorba de o chestiune de „suveranitate naţională”. Moscova propune Occidentului „readucerea situaţiei în cadrul dreptului internaţional”. Profesorul de drept internaţional Theodore Christakis opinează astfel: „Un referendum privind viitorul statut al unui teritoriu nu este, în principiu, ilegal din punct de vedere al dreptului internaţional, chiar urmat de eventuala declaraţie de independenţă în urma referendumului. Curtea Internaţională de Justiţie a clarificat lucrurile în iulie 2010, apropo de proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo. Considerând în epocă că «o declaraţie unilaterală de independenţă a unei părţi dintr-un stat nu violează nici o normă de drept internaţional». Referendumul din Crimeea – bănuit a se desfăşura prin violarea Constituţiei ucrainene – nu este ilegal din punct de vedere al dreptului internaţional”. După referendumul privind realipirea la Rusia, Crimeea se va adresa Federaţiei Ruse pentru a fi admisă, în baza unui acord interguvernamental, ca nou subiect al Federaţiei. Cancelarul german Angela Merkel a considerat situaţia din Crimeea drept „o anexare” de către Rusia, potrivit unei declaraţii făcute în faţa deputaţilor conservatori. Că la Sevastopol se află flota rusă se cunoaşte. Şi, din câte se pare, Putin rămâne fidel maximei politice a ţarului Alexandru al III-lea: Rusia n-are decât doi aliaţi, armata şi flota. Secesiunea rapidă a fost precedată de mai multe măsuri: premierul peninsulei Crimeea, Serghei Axionov, s-a autoproclamat „şef al armatei” şi al celor două milioane de rusofoni din Crimeea. În acest timp, negocierile sunt, cum se spune, „în pană”. Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, deplasat ieri la Washington, caută ajutor la Barack Obama, pe fondul neînţelegerilor totale între Rusia şi Occident. Premierul britanic, David Cameron, avertizează Moscova cu „sancţiuni dure”, ceea ce face şi şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius. SUA acuză Kremlinul, Kremlinul acuză SUA şi în acest context tensionat ministrul ucrainean al Apărării, Igor Teniuch, a anunţat manevre militare. Ucrainenii „sunt hătărâţi să-şi apere statul”. Singurul semnal de detentă: Moscova a dat asigurări că şefii celor două diplomaţii, Serghei Lavrov şi John Kerry, vor discuta propuneri concrete vizând pacea.  Istoricul Jean Francois Soulet readuce în atenţie un detaliu: Rusia, din vremea lui Petru cel Mare (1682-1725), a avut o obsesie – accesul la mări, Baltică şi Neagră. Care ar fi alte regiuni care ar putea interesa Moscova? De Transnistria, parte a Republicii Moldova, ştim. În discuţie însă ar putea intra accesul la zona rusă Kaliningrad, enclavă între Marea Baltică şi Lituania. În apropierea Poloniei. Lucrurile rămân încurcate de precedentul existent. Occidentul apără cu fermitate principiul interdicţiei la recursul la forţă în relaţiile internaţionale. Dar în urmă cu 11 ani SUA au intervenit în Irak, violând flagrant acest principiu. La sfârşitul lunii august 2013, Francois Hollande a cerut, de asemenea, violarea acestui principiu, pentru bombardarea Siriei, fără vreo bază legală. Discursul ţărilor occidentale ar fi mult mai credibil dacă ar fi mai coerent. Fiindcă mai trebuie readusă în atenţie şi agresiunea Turciei la adresa Ciprului (1974), când şi-a proclamat independenţa Republica Turcă a Ciprului de Nord.