DJTS pregăteşte proba muzicală din cadrul „Competiţiei Tinereţii”

0
351

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Consiliul Judeţean al Elevilor Dolj, organizează astăzi, începând cu ora 12.00, la Liceul de Arte “Marin Sorescu”, proba de muzică, parte a proiectului „Competiţia Tinereţii”- ediţia a VI- a.

Evenimentul are drept scop stimularea participării elevilor la activităţi extraşcolare. Lansat în luna septembrie a anului 2013, proiectul care are în total 11 probe şi urmăreşte să dezvolte creativitatea, spiritul de echipă, talentul artistic, aptitudinile oratorice şi patriotismul la elevii participanţi se va finaliza în iunie 2014. Proba de muzica are patru categorii: muzica uşoară – 12 licee;  muzica populară – 8 licee; muzica folk – 8 licee; şi muzica instrumentală – 7 licee. Fiecare liceu participă cu un solist, grup vocal sau trupă.  «Participanţii sunt elevi care urmează cursurile a 14 din  cele 16 licee competitoare. Pe durata probei, elevii participanţi vor încerca să impresioneze atât juriul, pentru a caştiga puncte în clasamentul general al proiectului „Competiţia Tinereţii”- ediţia a VI- a, dar şi publicul prezent  la spectacol», a afirmat Alina Ionescu, director DJST Dolj.