Locuitorii din Insulele Malvine au votat luni, în covârşitoare proporţie (98,8%) pentru menţinerea lor sub protecţie britanică, în cadrul unui referendum destinat trimiterii unui mesaj către Argentina. Cu o participare de 92%, cei 1.672 de electori din acest arhipelag au spus „da” menţinerii statutului de teritoriu de peste mări al Regatului Unit pentru Malvine. Doar 3 voturi au fost exprimate „contra” menţinerii teritoriului în sânul Regatului Unit. Rezultatul de „da” n-a făcut obiectul vreunei contestaţii. Scrutinul s-a derulat cu acordul guvernului britanic, care controlează arhipelagul din 1833, Argentina invocând o „tentativă britanică de manipulare” şi prevenind că nu va pune capăt diferendumului privind suveranitatea. Pentru Buenos Aires, „islanders” („insularii”) constituie o „populaţia implantată de britanici” şi nu poate revendica dreptul la autodeterminare. În acelaşi timp, un comitet special al ONU privind decolonizarea cere deschiderea negocierilor britanico-argentiniene pentru soluţionarea contenciosului. În 2012, la a 30-a aniversare a războiului care a opus Regatul Unit şi Argentina, făcând 900 de morţi, tensiunile între Londra şi Buenos Aires s-au reaprins. Scurt istoric. Pe 2 aprilie 1982, Argentina a invadat Insulele Falkland, o relicvă a colonialismului britanic. Războiul din Falkland (sau Malvine, dacă eşti argentinian) a fost considerat o bătălie feroce, dar minoră. La vremea respectivă, Insulele Falkland păreau să nu aibă o importanţă strategică. Grupul de insule, aflate în largul coastelor argentiniene, la mii de km distanţă de Marea Britanie, erau costisitoare pentru a fi apărate şi menţinute. Nici Argentina nu beneficia prea mult de pe urma lor, deşi prezenţa unui avantpost britanic în apele sale teritoriale era considerat un afront adus mândriei naţionale. Scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (stins din viaţă în 1986) descria caustic această dispută teritorială, considerând-o „o luptă între doi chelioşi pentru un pieptene”. Din punct de vedere militar, bătălia a durat 11 săptămâni şi a oferit premierului britanic Margaret Thatcher acoperirea politică de care avea nevoie pentru transpunerea în practică a unui program radical, o premieră pentru orice democraţie liberală occidentală. Ambele tabere din acest conflict păreau să aibă motive întemeiate pentru a-şi dori războiul. În 1982, economia argentiniană se prăbuşea sub povara datoriei externe şi corupţiei interne, iar campaniile pentru drepturile omului luau amploare. Guvernul juntei militare aflat la putere, condus de generalul Leopoldo Galtieri, a calculat că singurul lucru mai puternic decât nemulţumirea populaţiei era naţionalismul cu tentă antiimperialistă. În Anglia, mulţimea se lasă purtată de un val de şovinism militarist, văzând în Insulele Falkland finalul apoteotic al imperiului britanic. Margaret Thatcher laudă „spiritul Falkland”, ceea ce însemna acoperirea vocilor care scandau „Să scăpăm de căţea”, de către aceia care purtau tricouri pe care era înscrisă injuria argotică „Dute-n mă-ta cu junta ta”. Contrainvaţia Insulelor Falkland de către armata britanică – sub codul Operation Corporate – a costat 255 de victime britanice şi 655 argentiniene. Un secret bine păzit ani întregi, susţine lordul David Owen, în cartea sa „Bolnavi la putere” (Ed. Corint, 2008), este acela că imediat după invadarea Insulelor Falkland de către argentinieni, în 1982, Chile, sub conducerea generalului Augusto Pinochet, a fost de acord ca Marea Britanie să folosească aerodromurile şi bazele militare aflate în apropiere de insulă. Marea Britanie a înzestrat Chile cu avioane spion Canberra, de mare altitudine, echipate cu aparatură foto de recunoaştere de mare precizie. Aceste avioane, aduse în Belize, revopsite în culorile aviaţiei militare chiliene, se îndreptau spre aerodromurile din Puntas Arena. Ulterior, Londra şi-a „decontat” obligaţiile morale faţă de Pinochet. Preşedintele argentinian Cristina Kirchner s-a deplasat anul trecut la Ushuaia, oraşul cel mai sudic al lumii, pentru comemorarea celei de a 30-a aniversări a războiului din Malvine (2 aprilie-14 iulie 1982).
