Reputat regizor român, de etnie maghiară, cu colaborări intense la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – unde a pus în scenă „Năpasta”, „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, „Scaunele”, „Există nervi” şi „Tartuffe” –, Kincses Elemer şi-a lansat, ieri, la Craiova, romanul autobiografic „Niciodată”, apărut la Editura Universităţii de Arte din Târgu Mureş – „UartPress”. Cartea vine după publicarea mai multor piese de teatru, între care „Arde soarele deasupra lui Seneca” s-a jucat cu un succes considerabil.
„Un romancier absolut surprinzător” – l-a caracterizat pe autor Nicolae Coande, secretar literar al TNC, despre „Niciodată” afirmând că este „un roman al copilăriei şi adolescenţei, cu efecte stilistice remarcabile” – „un bildungsroman”, după cum remarca şi scriitorul Cornel Mihai Ungureanu. „De fapt, este primul pas pe un drum. Cred din toata inima că acest drum duce undeva…”, a mărturisit Kincses Elemer, declarând că în curând va vedea lumina tiparului şi continuarea acestui volum – un roman de această dată de dragoste.
Lansarea a avut loc în foaierul Naţionalului craiovean şi s-a bucurat de participarea mai multor actori, între care Constantin Cicort, care a citit câteva fragmente din roman, şi Ilie Gheorghe, care a jucat în patru dintre cele cinci piese montate la Craiova de Kincses Elemer.
«În urmă cu vreo zece ani, după ce a citit piesa cu Seneca, Tocilescu mi-a spus: „Elemer, tu eşti cel mai bun regizor dintre scriitori şi cel mai bun scriitor dintre regizori!”. Şi mi-a mai zis: „Să scrii, să scrii, că scrii frumos!”. Nu ştiu dacă scriu frumos, ştiu un singur lucru: că nu mint. Ca şi în teatru, povestesc. Povestesc povestiri omeneşti despre şi pentru oameni, exact ca în spectacolele mele. Totdeauna m-a interesat omul. Şi acum susţin că nu există teatru mai modern decât un actor genial. Pentru mine, teatrul şi literatura înseamnă om, poveşti adevărate. Orice scriitor, de la Boccaccio până la Marquez, are trei surse de inspiraţie: lucrurile trăite de el, lucrurile auzite de la altcineva, deci povestite de alţii, plus minciuna – fantezie, ficţiune. Nimeni n-a inventat a patra sursă. Aceste trei lucruri sunt prezente şi în cartea mea. 80% din cele povestite sunt adevărate. Uneori, viaţa e mai frumoasă decât cea povestită în roman, alteori e mult mai dură…», a mărturisit Kincses Elemer, ieri, la lansarea romanului „Niciodată”.
Cartea are caracter autobiografic, redând copilăria şi adolescenţa în Ardealul anilor ’50, conturând figurile extraordinare ale părinţilor (tatăl – jurist, preşedinte al Tribunalului Mureş între anii 1946-1948, mama – lumina casei, după cum mărturiseşte personajul narator, însuşi autorul: „ea efectiv trăia pentru noi”) şi ale fraţilor Băciuc şi Memi. Romanul a fost scris în limba maghiară şi tradus în română de Cornel Câlţea. Urmează a vedea lumina tiparului şi în germană şi engleză şi, totodată, a fi subiectul unui film, în care, spune Kincses Elemer, „vor juca foarte mulţi actori români”.
«Am lucrat la el vreo 16 luni, fiindcă romanul nu te lasă în pace. Tu scrii romanul, romanul te scrie pe tine… N-am avut pace. În plus, nu poţi să scrii un roman regizând, de pildă, „Regele Lear”…», a mai declarat autorul. Kincses Elemer spune că „Niciodată” va avea şi o continuare: a scris deja volumul al treilea, nu şi pe al doilea! «Am terminat volumul al treilea, pentru că volumul al doilea… Puţină lume ştie că după ce am absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureş am fost un actor mediocru, de nota 7.50, la Teatrul Maghiar din Cluj. Bineînţeles că eu m-am considerat genial! Dar dacă mă gândesc acum la ce făceam, la cum făceam… eram de nota 7.50 – 8. Vocea nu era puternică, ochiul era mic, eram chel deja de-atunci… Dar nu pot scrie despre acei ani fiindcă oamenii care îmi erau colegi din fericire trăiesc. Şi decât să minţi, să nu scrii adevărul, mai bine taci”, a explicat autorul.
Despre acest volum, Kincses Elemer a spus doar că este „un roman de dragoste, tot o poveste adevărată – dragostea imposibilă a unui om bătrân pentru o fată mult mai tânără” şi că se află deja la editură, urmând a fi publicat anul acesta.
Kincses Elemer s-a născut la 9 martie 1946 şi este absolvent al Institutului de Teatru din Târgu Mureş şi al cursurilor postuniversitare de profil. Este regizor şi dramaturg, şapte dintre piesele sale fiind jucate în 11 teatre din România şi nu numai. A regizat peste 160 de piese în mai multe ţări: a montat, în România, dar şi în Ungaria şi Austria, din autori de referinţă ca Sofocle, Shakespeare, Cehov, Racine, Goldoni, Schiller, Strindberg, Brecht, Gorki, Durrenmat, Anouilh, Sütö Andras, Madach Imre, Moricz Zsigmond, Tamasi Aron, A.N. Ostrovski, Leonid Andreev, Georg Kreisler, Ugo Betti, Gabriel Garcia Marquez, Mazilu, Caragiale sau Sorescu. Din ultimii doi dramaturgi români, la Craiova a pus în scenă „Năpasta”, respectiv „Există nervi”. De asemenea, în februarie 2009, pe scena TNC a avut loc, în viziunea sa regizorală, premiera spectacolului cu piesa „Scaunele”, de Eugene Ionesco, cu Ilie Gheorghe şi Tamara Popescu. Tot aici, pe 2 octombrie 2011 s-a jucat pentru prima dată în regia sa „Tartuffe”, de Moliere. Pentru montările sale a fost distins cu nu mai puţin de zece premii la festivaluri naţionale şi internaţionale.
Kincses Elemer: «În acest oraş şi în acest teatru m-am simţit întotdeauna ca acasă. Nici o secundă nu m-am simţit străin! Şi am învăţat enorm de mult de la nişte actori formidabili de aici».
Ilie Gheorghe, actor al TNC: «Ce m-a fascinat pe mine în carte: autorul este un împătimit al frumosului din lucrurile mărunte. Uluitor cum poate în cuvinte extrem de simple să surprindă fervoarea, tumultul celor mai banale întâmplări. (…) Şi m-a emoţionat profund că, atunci când vorbeşte despre părinţi, scrie cu majusculă mamă şi tată, ca atunci când vorbeşti de Dumnezeu…».
Nicolae Coande, secretar literar al TNC: «Ca romancier, Kincses Elemer este absolut surprinzător, este de o prospeţime neaşteptată pentru mine. Cât despre „Niciodată”, specialiştii genului îl numesc bildungsroman, un roman de formare, romanul unei copilării şi al unei adolescenţe, cu promisiunea continuării lui. Pe mine, cel puţin, cartea m-a făcut curios şi îmi doresc acum urmarea. (…) Este un roman cu efecte stilistice remarcabile, nicidecum o simplă autobiografie».
