O “reciclare” profesională mai altfel!

0
1

Povestea cu promovarea, ca formă asociativă, a cooperativelor agricole în sectoarele vegetal, horticol şi nu numai, a avut destule tentative, preponderent pe mandatul de premier al lui Dacian Cioloş, după ce acesta fusese comisar european pentru agricultură, ministru de resort, fără „a prinde” în mod deosebit. Inclusiv legislaţia promovată s-a tot „pitrocit” spre a deveni cât mai ademenitoare, dar în zadar. Reticenţele erau profunde şi nu mai stăruim asupra cauzelor. Teoretic, de pildă, la Registrul Comerţului în Dolj figurează… 197 de astfel de cooperative agricole, dar viabile sau semiviabile sunt doar cele de la Moţăţei, Dăbuleni, Călăraşi, iar autentică doar cea de la Segarcea, condusă de ec. Mihaela Niculeţ, care şi reprezintă Oltenia, la schimbul de experienţă organizat la Berlin, în perioada 8-14 februarie, dedicat consolidării modelului cooperatist agricol european. Cooperativa agricolă Segarcea revendică o experienţă proprie de 7 ani, are peste 60 de membri asociaţi, nucleu stabil şi determinant, gestionează peste 2.500 de hectare teren agricol, destinat culturilor cerealiere, oleaginoase şi… legumicole în spaţii protejate. Cu rezultate economice, după toate semnalele, rezonabile. Mihaela Niculeţ care şi face parte dintr-o delegaţie de 30 de preşedinţi, manageri şi specialişti din cooperativele cu profil vegetal din România, a avut amabilitatea să ne informeze despre conţinutul întregului stagiu „de reciclare” profesională la care participă. În Germania, activitatea de formare este construită pe un model flexibil care combină cadrul teoretic cu discuţii aplicate, vizite de studii şi schimb de experienţă între participanţi. Accentul este plasat pe rolul cooperativelor în lanţul valoric agro-alimentar, de aprovizionare a populaţiei, pe strategiile de marketing cooperatist şi pe integrarea fermierilor în structuri economice competitive. Se sugerează că pieţele regionale, brand-urile locale devin tot mai importante, unele cooperative anexând în profilul lor, tot mai diversificat, inclusiv activităţi de turism şi agrement. Programul include sesiuni academice şi aplicate la Universitatea Humboldt din Berlin, susţinute de specialişti în economie cooperatistă, politici agricole şi pieţe agro-alimentare. Delegaţia română a participat şi la vizite de lucru, în cadrul unor cooperative agricole reprezentative din Brandenburg, prilej de a se aprofunda elemente de integrare, procesare şi comercializare, despre care Mihaela Niculeţ spune că „modelul german demonstrează că asocierea reală, profesionistă şi bine organizată poate genera stabilitate economică, putere de negociere şi valoare adăugată pentru fermieri. Îmi doresc să adaptăm aceste bune practici la realităţile din Dolj şi să contribui activ la consolidarea sectorului cooperatist în regiunea noastră”. Fireşte, schimbul de experienţă cooperatistă din Berlin, aşa cum este el conceput, permite „echiparea” participanţilor cu strategii ispititoare, o racordare dacă putem spune aşa, la modele care pot fi îmbrăţişate. Workshop-urile dedicate marketingului cooperatist şi poziţionării în lanţul valoric agro-alimentar sunt chestiuni despre care se discută puţin, prin părţile locului şi prezenţa la Berlin confirmă determinarea cooperativelor agricole viabile de a investi în cunoaştere, parteneriate europene şi modernizare. În agricultura europeană modelul de organizare este cooperativa agricolă. În acest context trebuie privite lucrurile. Şi nu poţi deveni competitiv, când eşti rupt de lume, nu înţelegi mersul lucrurilor şi crezi că te poţi descurca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *