IPJ Dolj, situația rutieră în 2025 : mai puține victime în accidente

0
4

IPJ (Inspectoratul  de Poliție Județean) Dolj a prezentat,  joi, 12 februarie,  cifrele oficiale privind siguranța rutieră pentru anul 2025. Astfel, se constată o scădere a numărului victimelor, iar, față de anul 2024, numărul accidentelor grave a scăzut cu 15,50%. Comparativ cu anul 2023, dim inuarea  este de 34,25%.

Pe drumurile din județ s-au produs 71 de accidente grave anul trecut. În urma acestora, 43 de persoane și-au pierdut viața. Totuși, numărul deceselor a scăzut cu 30% față de 2024. Alte 36 de persoane au fost rănite grav, iar 45 au suferit răni ușoare.

Cauzele accidentelor grave

Indisciplina pietonală ocupă primul loc în topul riscurilor (16,90%). Pe locul al doilea se află neatenția la volan (15,50%). Alte cauze majore au fost abaterile bicicliștilor și neacordarea priorității. Ambele situații au generat câte 11,26% din numărul total de accidente.

Mii de amenzi și permise suspendate

Polițiștii rutieri au fost extrem de activi în 2025. Aceștia au organizat aproape 2.000 de acțiuni de control. Rezultatele arată o presiune constantă asupra celor care încalcă regulile. „Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în anul 2025, poliţiştii rutieri au organizat 1.990 de acţiuni, dintre care 1.375 desfăşurate cu efective proprii și 615 împreună cu alte structuri de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţii altor instituţii. Din analiza datelor statistice se constată faptul că, în anul 2025, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 15,50% față de anul 2024 și cu 34,25 % față de anul 2023. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, în această perioadă, au fost reprezentate de indisciplina pietonală (traversare neregulamentară a pietonilor și pietoni pe partea carosabilă) – 16,90 %, alte preocupări de natură a distrage atenția – 15,50 %, abateri comise de bicicliști și neacordarea priorității vehiculelor – câte 11,26 % în ambele situații. În urma celor 71 de accidente rutiere grave, au decedat 43 de persoane ( -30% faţă de 2024), 36 de persoane au fost rănite grav, iar 45 de persoane au fost rănite uşor. În urma activităților desfășurate de poliţişti, pe line rutieră, au fost constatate 1.409 infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Dintre acestea, 574 au reprezentat conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, 340 conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 245 de infracțiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, 59 de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, iar 191 alte infracțiuni. Pentru abaterile săvârșite de participanții de trafic au fost aplicate 64.147 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 5.840 de permise de conducere şi au fost retrase 1.555 de certificate de înmatriculare”, a precizat comisar de poliție Daniel Moțîrliche, șeful Serviciului Rutier de Poliție Dolj.

Sute de șoferi băuți

Din totalul infracțiunilor, 574 au fost pentru conducere fără permis. Lupta împotriva consumului de substanțe interzise a dus la cifre alarmante: 340 de șoferi au fost prinși sub influența alcoolului și 245 sub influența drogurilor.

Prevenția, în prim – plan

Poliția nu a mizat doar pe amenzi. În 2025, IPJ Dolj a investit masiv în programe de prevenție. Peste 175.000 de persoane au beneficiat de activități de informare. Obiectivul pentru 2026 este clar: reducerea continuă a numărului de victime și un trafic mai sigur în județ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *