Lipsită de golgheterul Duşan Vlahovic, accidentat, Juventus Torino s-a îndepărtat de liderul din Serie A, Inter, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Udinese, scor 1-0, în ultimul meci al etapei a 24-a. Friulanii au marcat unicul gol prin fundaşul argentinian Lautaro Giannetti, în minutul 25, în urma unei faze fixe. Juve este la al doilea eşec consecutiv, după ce a pierdut derby-ul cu Inter Milano, de care o despart acum 7 puncte. Clasament: 1. Inter Milano 60 puncte, 2. Juventus Torino 53, 3. AC Milan 52, 4. Atalanta Bergamo 42.