A fost o vreme, cu nişte ani în urmă, când Poiana Mare, altminteri una din robustele colectivităţi rurale din ţară, conta ca un bazin legumicol consacrat şi orice comparaţie cu alţii nu-şi avea rostul. La Poiana Mare, puţine la număr erau gospodăriile care nu promovau legumicultura intensivă, în spaţii protejate, îndeletnicire de pe urma căreia câştigau bani frumoşi, dar se şi speteau cu cumna, din vremea asta, cam până la sfârşitul anului. Din Poiana Mare, unde fiinţa un „centru” de preluare a legumelor şi fructelor (CLF) plecau încărcate trenuri cu legume trufandale, din toate speciile, spre alte ţări din spaţiul răsăritean cunoscut. Era aportul gospodăriilor individuale, care paradoxal îl surclasa pe cel al fermelor legumicole din cooperativele agricole din comună, net lăbărţate ca suprafaţă, la economia agrară a judeţului. Oamenii erau mult mai înstăriţi decât semeni de-ai lor din alte comune. Toată această aventură ispititoare s-a estompat în anii din urmă şi în prezent, ne încredinţează Alexandru Zamfir, din cadrul Biroului agricol al Primăriei, doar circa 1500 de gospodării rămân fidele unei tradiţii, dar mai ales unei vocaţii, nu uşor egalabilă. Oamenii locului şi-au întreptat în timp atenţia spre alte îndeletniciri, abandonând „ruptul oaselor”, presupus de ceea ce făcuseră ca pionieri, deloc seduşi nici măcar de generosul „program tomata”, cu 3000 de euro la mia de metri pătraţi, cum presupunea hotărârea de guvern. Deşi se pare că a zburat puiul cu aţa, în legumicultura în spaţii protejate. Sau se pregăteşte. Un viraj, cu simbolistica lui, care estompează un renume, clădit poate pe prea multă sudoare. Comuna îl are primar pe Viorel Oprescu, animat să lase în primul său mandat însemne durabile, în plan edilitar gospodăresc, menite să-i legitimeze opţiunea pentru încă unul. Şi cam are ce spune. Desa, în schimb, comună vecină, a eclipsat în anii din urmă pe tărâm legumicol Poiana Mare şi primarul Relu Aurelian Anghelof „raportează” 260 hectare acoperite cu folie de polietilenă, în circa 1200 de gospodării, ponderea deţinând-o cultivatorii de tomate, cu circa 120-150 de hectare, mulţumiţi de ce au obţinut anul trecut. Mai exact, Desa a luat faţa vecinilor din Poiana Mare şi din comună pleacă TIR-uri cu legume spre multe pieţe interne ale ţării. E o trudă necurmată, în adevăratul sens al termenului, care în subsidiar presupune şi o generoasă competiţie pe plan local, între producători. Fără a forţa comparaţii lipsite de sens Desa a devenit „capitala tomatelor” la Dolj şi aici vor fi prezenţi mâine reprezentanţi ai Oficiului judeţean fito-sanitar şi Direcţiei judeţene pentru agricultură pentru înştiinţarea cultivatorilor cu ultimele exigenţe în privinţa folosirii pesticidelor şi fertilizatorilor, pe care Uniunea Europeană le admite. Nu puţine alte noutăţi, deloc simpatice, vor fi aduse la cunoştinţa cultivatorilor. Fiindcă se preconizează a se umbla şi la „programul tomata”, în forma clasică, prin ajustări, în limita bugetului, noutatea fiind acordarea unui bonus de 500 de euro la mia de metri pătraţi după rectificarea bugetului din vară, compensaţie parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate. Proiectul de act normativ pentru ordonaţa de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat per beneficiar va reprezenta echivalentul în lei al sumei de 1500 euro pentru mia de metri pătraţi. Cererile şi documentele justificative trebuie să fie depuse până la 12 aprilie a.c. inclusiv, iar plata sumelor se va realiza până la 30 iunie a.c.. Directorul executiv al DGA Dolj, Sorin Agapie, bine informat, şi mai ales bun cunoscător al peisajului agricol doljean, crede însă că în continuare Desa îşi va menţine „rangul” de mare furnizor de legume proaspete şi pe pieţele Craiovei, fără a fi acompaniată însă –la nivelul dorit-, de alte comune. Fiindcă lumea se schimbă, şi din păcate nu în „acordul” producătorilor agricoli doljeni.
