„Veştile bune continuă”: Kuku şi Cucu au bătut „pupezele” Craiovei

0
374

FC Botoşani – Universitatea Craiova 1-0

A marcat: Kuku 87.

Stadion: „Municipal”, spectatori: 1.000.

FC Botoşani: Albuţ 7 – Unguruşan 7, Burcă 7, Tincu 7, Muşat 7 – Cucu 7, Vaşvari 8 – M. Roman 7 (80 Hergheligiu) 8, Moruţan 6 (56 L. Fulop) 7, L. Buş 7 – Kuku 8 (90 Bordeianu). Antrenor: Leo Grozavu.

Universitatea Craiova: Mingote 6 – Dimitrov 5, Acka 4, Popov 6, Bucurică 4 – Mateiu 5, Zlatinski 4 – Nuno Rocha 4 (46 Fajic) 5, Băluţă 6 (90 Măzărache), Bancu 5 (90 Gustavo) – Ivan 5. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Arbitru: Marius Avram 7.

După cea mai slabă prestaţie din acest sezon, Universitatea a pierdut la Botoşani şi începe să aibă emoţii pentru play-off

botosaniCu toate circumstanţele legate de terenul îngheţat, nu există scuză pentru evoluţia şi atitudinea alb-albaştrilor la Botoşani, în faţa unei echipe care nu mai bătuse pe nimeni de când era cald afară. Iar Mulţescu are partea lui de vină. În primul rând titularizarea lui Bucurică a fost un fiasco. Jucătorul care jucase şi cu o săptămână în urmă la Botoşani a fost depăşit permanent, toate ocaziile gazdelor fiind create pe partea sa, inclusiv golul lui Kuku şi bara lui Buş. Bucurică parcă a sărbătorit anticipat ziua aniversară, fiind parcă buimăcit la orice acţiune adversă, iar un jucător de 31 de ani nu poate invoca faptul că s-a aflat la debut. „Veştile bune” anunţate cu multe semne de exclamare toată săptămâna de noul departament de imagine pe site-ul oficial al clubului s-au transformat în nişte prevestiri sumbre: Bucurică a fost ridicol, Fajic nu avea ce să caute pe teren într-un meci în care echipa a îngheţat în propria jumătate şi a călcat rar în careul advers, iar Zlatinski, după ce şi-a prelungit contractul, a făcut cel mai prost meci al său în alb-albastru, pasele sale creând pericol doar pentru Mingote.

Craiova a încercat să joace la 0-0, dar n-a ştiut cum să o facă. Mulţescu a pretins că jucătorii s-au menajat, s-au ferit atât de accidentări, cât şi de cartonaşe. Atunci trebuia să-i folosească pe cei dispuşi să bage piciorul şi care nu erau la limită cu cartonaşele. Era nevoie de jucători dispuşi să se sacrifice pentru culorile Ştiinţei şi chiar pentru miile de euro încasate lunar. Cine ne garantează că dacă am scăpat fără suspendaţi şi accidentaţi vom lua punctele necesare pentru play-off în cele două derby-uri sau cu Gazul? Botoşaniul era adversarul cel mai accesibil pentru a ne asigura punctele de Top 6 şi alb-albaştrii au făcut figuraţie, pierzând acolo, conform tradiţiei. Declaraţiile lui Grozavu, Hergheligiu & co au lezat orgoliul oltenilor, dar onoarea nu ne fuse „reperată” de Ivan şi compania, care nu au făcut decât să apere un punct pe care nu-l meritau. „Leii” Craiovei au fost doar nişte pupeze în faţa celor doi „cuci” ai moldovenilor, Stelian şi Benjamin. Al doilea a şi punctat, la o fază în care ivorianul Acka l-a asistat impasibil pe nigerianul care a vârât mingea pe sub fostul său coechipier de la ASA, Mingote.

Cu tot respectul pentru ce a reuşit la Craiova, Mulţescu continuă să arate că are mari probleme în a gestiona schimbările pe parcursul unui joc. Când echipa conduce la diferenţă lejeră, nu le acordă şanse tinerilor, iar apoi se vaită că aceştia nu au experienţă şi meciuri în picioare. Păi când să le capete dacă în multe meciuri Mulţescu nu apelează la toate schimbările, iar dacă le face sunt doar pentru caseta tehnică, în ultimele minute. Cu Voluntariul am avut 3-0 din minutul 47, iar cele trei schimbări au survenit în ultimul sfert de oră, cea din urmă chiar în minutul 90. La Botoşani, când echipa se chinuia să păstreze tabela îngheţată, nu a apelat mai devreme la jucătorii proaspeţi, care ar fi avut energie măcar de presing, în condiţiile în care antrenorul a recunoscut că unii jucători s-au menajat. Din contră, Mulţescu a efectuat modificările în minutul 90, la 0-1, parcă pentru a mai pierde nişte secunde în care ar fi putut fi forţată egalarea.

Mulţescu: „Jucătorii noştri s-au protejat, Botoşaniul a meritat victoria”

La final, Mulţescu a recunoscut că gazdele au meritat victoria şi că nu a găsit formula care să se adapteze la condiţiile de joc, mulţumindu-se că nu a avut jucători accidentaţi sau suspendaţi în urma acestui meci. Mulţescu a exagerat când a spus că echipa a avut „ocazii”, când de fapt singura dată când gazdele au avut emoţii a fost când Bancu a ezitat să tragă cu dreptul din careu şi apoi i-a centrat lui Fajic. „Ei s-au adaptat mai bine la condiţiile de joc, au fost mai agresivi. Unii dintre jucătorii noştri s-au protejat, au fost preocupaţi de starea terenului, n-au vrut să se accidenteze. Botoşaniul a meritat victoria. În prima repriză ei au fost la controlul jocului, iar noi am avut nişte contraatacuri sporadice, însă ultima execuţie a suferit şi din cauza terenului, dar şi din lipsă de concentrare. Am realizat două obiective: nu ne-am accidentat şi nu am luat cartonaşe. Măcar asta, dacă nu am reuşit să câştigăm cel puţin un punct. În repriza a doua am fost mai periculoşi, am avut forţă în atac prin intrarea lui Fajic, am reuşit să aducem mingi în careu, să avem ocazii, dar dacă nu ai execuţii… Am vrut să se amâne această partidă. Majoritatea jucătorilor, care nu sunt atât de puternici fizic, au acuzat starea terenului. Plus că am făcut vreo două zile pe drum, antrenament am făcut la Bucureşti, a fost şi ceva oboseală, dar, în fine, nu am fost adaptaţi la joc. Nu am intrat la bătaie în joc, pentru că ei au simulat contactele şi au intrat foarte tare. Arbitrajul a fost extraordinar, nu am ce să reproşez. Am pierdut foarte multe dueluri şi am luat gol la o fază care nu anunţa nimic, dar ăsta este fotbalul“, a explicat Mulţescu.

Aflat la debut, Pedro Mingote, care era obişnuit cu terenul îngheţat din ultimele partide la Târgu Mureş, a declarat: „Sunt supărat pentru că am pierdut meciul. Am luat gol pe final, nu am mai putut reveni. Am jucat în condiţiile pe care le-aţi văzut, astfel s-a echilibrat nivelul echipelor şi am pierdut. Era gheaţă, se aluneca, nu aveai stabilitate, nu aveai nimic. Oriunde vom juca sâmbătă cu Steaua ne dorim victorie şi vom face tot posibilul să câştigăm. Vrem să obţinem numai victorii şi am fi fericiţi să aducem un trofeu în Craiova”.

Antrenorul gazdelor, Leo Grozavu, a declarat: „Când ne mobilizăm putem să punem probleme oricărui adversar. Vreau să felicit băieţii, au făcut un joc extraordinar şi din punct de vedere tactic şi atitudine şi nu în ultimul rând celor care au făcut posibil desfăşurarea jocului, organizatorilor, celor de la municipalitate. La prânz nu credeam că putem juca, dar mă bucur că am făcut-o.  Nu pot să spun că această victorie e ca o revanşă faţă de meciul din tur. Craiova nu a câştigat niciodată la Botoşani şi a fost acel război al declaraţiilor, nu provocat de noi, în nici un caz. Mi s-au părut exagerate acele declaraţii vizavi de arbitraj şi de aceea am reacţionat şi eu. Noi jucăm pe teren, nu suntem protejaţii nimănui“.