Coreea de Nord a efectuat un al treilea test nuclear, „reuşit”

0
202

Coreea de Sud a detectat, ieri, semnele „unui cutremur artificial” pe teritoriul Coreei de Nord, cu o putere estimată la şase-şapte kilotone, a transmis agenţia sud-coreeană Yonhap, ceea ce sugerează că Phenianul a efectuat un al treilea test nuclear, aşa cum a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie. Coreea de Nord a confirmat ulterior că a efectuat ieri un nou test nuclear, „cu succes”. „Al treilea test nuclear a fost efectuat cu succes”, a anunţat agenţia oficială KCNA, precizând că această operaţiune are ca scop să „apere securitatea naţională şi suveranitatea” ţării „împotriva ostilităţii continue a Statelor Unite”. Bomba utilizată pentru efectuarea testului subteran este un dispozitiv „miniaturizat”, a mai anunţat agenţia oficială KCNA. „Acest test nuclear de nivel înalt a avut, spre deosebire de cele din trecut, o putere explozivă mai mare şi a utilizat un dispozitiv miniaturizat şi mai uşor”, potrivit agenţiei.

Ulterior, Coreea de Nord a avertizat că testul nuclear efectuat în cursul dimineţii nu este decât „o primă” etapă şi a ameninţat cu acţiuni „mai puternice” dacă vor fi impuse sancţiuni împotriva sa. „Ultimul test nu este decât prima acţiune pe care am desfăşurat-o, cu cea mai mare reţinere posibilă. Dacă Statele Unite complică situaţia cu ostilitatea lor persistentă, nu vom avea altă opţiune decât să realizăm un al doilea, al treilea set de acţiuni”, a declarat ministrul nord-coreean al Apărării, într-un comunicat publicat de agenţia oficială KCNA, fără să precizeze la ce acţiuni se referă.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a condamnat testul nuclear nord-coreean, catalogându-l ca „profund destabilizator”, a anunţat ieri purtătorul său de cuvânt. „Este o încălcare clară şi gravă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate”, a declarat secretarul general al ONU, potrivit purtătorului de cuvânt Martin Nesirky. Totodată, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă ieri, pentru a examina maniera în care să reacţioneze faţă de testul nuclear nord-coreean. La rândul său, preşedintele american, Barack Obama, a denunţat testul nuclear „provocator” efectuat de Coreea de Nord, care nu face ţara „mai sigură”, şi a îndemnat la o acţiune internaţională „rapidă” şi „credibilă” din partea comunităţii internaţionale. „Statele Unite vor continua totodată să adopte măsurile necesare pentru a se apăra (atât pe sine), cât şi pe aliaţii noştri. Vom consolida coordonarea strânsă cu aliaţii şi partenerii noştri”, declară el, citat într-un comunicat.

Rusia, Japonia şi Marea Britanie au condamnat testul

Şi Rusia a condamnat testul nuclear, a declarat o sursă diplomatică pentru agenţia Interfax, relatează AFP. „Condamnăm aceste acţiuni ale Coreei de Nord şi considerăm, la fel ca în cazul lansării unei rachete balistice efectuate anterior, că este vorba despre o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat această sursă. Aceeaşi reacţie a avut-o şi premierul japonez, Shinzo Abe, care  a calificat testul drept „extrem de regretabil”, relatează AFP, şi a anunţat că „vom protesta ferm”. „Condamn puternic acest act, care încalcă rezoluţiile 1.718, 1.874 şi 2.087 ale Consiliului de Securitate al ONU”, a reacţionat şi şeful diplomaţiei britanice, William Hague, citat într-un comunicat. Marea Britanie „va încerca să iniţieze consultări de urgenţă cu partenerii săi din cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi îndeamnă la un răspuns puternic faţă de acest ultim eveniment”, a adăugat acesta.

România solicită respectarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU

Ministerul român al Afacerilor Externe îşi exprimă profunda îngrijorare şi condamnă cu fermitate testul nuclear efectuat ieri, cu ignorarea mesajelor de îndemn la reţinere transmise de către comunitatea internaţională. „În acest context, România continuă să fie profund preocupată de persistenţa lipsei de cooperare a RPD Coreene cu AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică). MAE solicită autorităţilor RPD Coreene să respecte toate rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi să se abţină de la orice acţiune care afectează pacea şi securitatea în regiunea Asiei de Nord-Est, cu îndeplinirea strictă a angajamentelor internaţionale asumate pe linia neproliferării”, se mai arată în comunicatul MAE.

Nord-coreenii n-au ţinut cont nici de avertismentele Chinei

Conform agenţiei sud-coreene Yonhap, „un seism artificial a fost detectat în Coreea de Nord”, în regiunea Kilju (nord-est), unde se află complexul Punggye-ri, utilizat pentru teste nucleare. Cutremurul a avut loc la ora locală 11:57 (04:57, ora României), seismografele indicând o magnitudine de 4,9, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării. „Convertind, am calculat o putere cuprinsă între şase şi şapte kilotone”, a explicat purtătorul de cuvânt Kim Min-seok pentru presă. Ministerul sud-coreean al Apărării a mai anunţat că Phenianul a avertizat în avans Beijingul şi Washingtonul de efectuarea acestei operaţiuni. Coreea de Nord a efectuat un test nuclear în pofida unui „avertisment ferm” din partea aliatului său chinez, a anunţat luni seara un diplomat la ONU. „Chinezii au adresat nord-coreenilor un avertisment ferm, cerându-le să nu procedeze la acest test, atunci când a devenit evident că era iminent. Ceea ce au făcut nord-coreenii reprezintă o adevărată sfidare la adresa chinezilor”, a declarat, sub protecţia anonimatului, primul diplomat citat. Aceste avertismente au luat forma unor comentarii de o virulenţă inedită în presa oficială chineză, care au mers până la a evoca o posibilă „ruptură” a relaţiilor dintre Beijing şi Phenian. Partea chineză a agitat totodată ameninţarea unei reduceri a ajutorului chinez acordat Coreei de Nord, o ţară vlăguită, care trăieşte cu ajutoare economice şi umanitare.