Şase consilieri au fost excluşi din PDL. Nu şi Antonie Solomon

0
318

Consiliului de Coordonare Local al PDL Craiova, reunit vineri seara în şedinţă, a validat excluderea din partid a primarului Antonie Solomon şi a celor şase consilieri locali care i-au votat proiectul de buget la şedinţa extraordinară de CLM, care avut loc zilele trecute. Această decizie a fost iniţial luată de Biroul Permanent Local al PDL Craiova, imediat după ce s-a încheiat şedinţa de Consiliu Local. Mărinică Dincă, preşedintele filialei municipale a PDL, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul PDL Dolj, că edilul Craiovei a fost invitat, telefonic, de secretara organizaţiei la această şedinţă, dar a spus „că-l deranjează cu apelul”. „Domnul primar a fost convocat, dar nu a venit. Când l-a sunat colega noastră de la secretariat, i-a spus că-l deranjează cu apelul. De fapt, nici unul dintre cei şapte excluşi nu s-a prezentat la partid pentru a da, eventual, explicaţii. Dar ceea ce pot să vă spun este că am înţeles de la colegi că unii dintre ei, domnul Albăstroiu şi domnul Sas, de exemplu, au spus că regretă…”, a declarat Mărinică Dincă.

Primarul mai are carnet portocaliu o săptămână

Preşedintele PDL Craiova a mai precizat că, imediat după votul din CCL, organizaţia va demara procedura de revocare a mandatelor de consilier local ale celor şase ex-pedelişti, solicitând înlocuirea acestora cu supleanţii de pe lista depusă de partid la alegerile din 2008. Dacă măsura este executorie pentru cei şase consilierii chiar de vineri, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul primarului Antonie Solomon. Acesta pentru că nu a fost pus pe liste, ci ales de cetăţeni, mai are un „hop” şi anume excluderea sa trebuie aprobată şi de conducerea judeţeană a filialei, care va avea loc la finele acestei săptămâni, deoarece pe 11 februarie nu s-au putut întruni, preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, fiind implicat cu negocierile pentru noul guvern. Pe de altă parte, Antonie Solomon a fost deja numit preşedinte al UNPR Dolj.

61 de membri PDL aşteaptă să intre în CLM Craiova

Tot vineri seara s-a mai discutat şi pe marginea listei de candidaturi pentru o funcţie de consilier local. Printre cei 62 de democrat-liberali care şi-au depus CV-ul pentru a deveni candidaţi la Consiliul Local la alegerile din iunie se afla şi Dorel Marinescu, exclus din PDL, de altfel ca şi tatăl său, Gheorghe Marinescu, directorul OJPC Dolj. În concluzie, la startul acestei curse sunt 61 de candidaţi, dintre aceştia urmând să fie aleşi cei 34 de candidaţi care vor figura pe lista PDL pentru consiliul local. “Deocamdată, lista este alcătuită în ordine alfabetică, colegii care s-au înscris în cursă urmând să-şi facă în perioada următoare campanie în interiorul partidului până la data la care vom stabili lista finală”, a declarat Mărinică Dincă, preşedintele PDL Craiova.