Studenţi şi militanţi egipteni pro-democraţie au fost în grevă sâmbătă, pentru a marca împlinirea unui an de la înlăturarea regimului lui Hosni Mubarak, în speranţa că vor determina armata să părăsească imediat puterea. La 11 februarie 2011, în cea de-a 18-a zi a unei revolte populare fără precedent, vicepreşedintele de la acea vreme, Omar Suleiman, anunţa, într-un scurt mesaj televizat, demisia lui Mubarak. Sâmbătă, la un an diferenţă, mai multe organizaţii, dintre care unele au contribuit la lansarea revoltei contra fostului preşedinte, au făcut apel la grevă în universităţi şi la locurile de muncă, pentru a cere ca armata, acuzată că gestionează prost tranziţia, să predea ştafeta civililor. Mai mulţi studenţi au manifestat în universităţi, pentru a cere sfârşitul puterii Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), căruia Mubarak i-a predat conducerea ţării. Apelul la grevă a divizat însă populaţia şi forţele politice. Fraţii Musulmani, care domină noul Parlament ales, s-au opus, ca şi numeroşi egipteni, care se plâng de degradarea economiei şi de lipsa de securitate. Iniţial aclamată de populaţie, junta de circa 20 de generali care i-a succedat lui Mubarak a promis să faciliteze trecerea la democraţie şi să redea puterea civililor cât de curând posibil. Dar ea este acuzată în prezent că încearcă să-şi păstreze privilegiile şi influenţa.