29 de persoane au fost salvate de gerul iernii şi adăpostite la Centrul „Sf. Vasile”.

0
321

Au trecut două săptămâni de când gerul s-a aşternut nemilos peste Craiova. Cei care l-au suportat cel mai greu au fost oamenii fără adăpost, sărmanii cuibăriţi în aşternuturi din cartoane, ascunse în subsoluri sau la colţuri de stradă. “Lipsiţi de căldură unui cămin, de ospitalitatea rudelor, măcinaţi de boli şi suferinţă, oamenii străzii au încercat în zadar să ţină piept urgiei iernii, sub cerul liber. Au fost găsiţi neputincioşi, doborâţi de frig şi aşteptând cu lacrimi îngheţate o mână de ajutor. Craioveni cu inimă au anunţat Ambulanţa, iar sărmanii au fost transportaţi la Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean Craiova, unde au primit îngrijiri medicale, iar asistenţii sociali din cadrul Primăriei Craiova le-au căutat un adăpost măcar până va trece viforul”, spun reprezentanţii Asociaţiei „Vasiliada”.

Din fericire, există aşezământul „Sf. Vasile” al Asociaţiei „Vasiliada”, singurul centru social pentru persoane fără adăpost din Oltenia. Amenajat într-un imobil al Consiliului Local Craiova, centrul are o capacitate de 52 de locuri. Aici, timp de maximum un an, persoanele care au nevoie de un adăpost, cu domiciliu în Craiova, primesc găzduire, îngrijire, dar şi consiliere în vederea reintegrării sociale, a combaterii discriminării ori accesarea unor cursuri de calificare sau recalificare. De două săptămâni, aici şi-au găsit cămin primitor toate cele 29 de persoane fără adăpost. Dar, mai mult decât orice, aici, la Centrul Social de Urgenţă “Sf. Vasile”, acestea au găsit o vorbă de încurajare şi speranţă pentru zilele care vor veni.