Aseară, un tânăr de 28 de ani, din municipiul Craiova, aflat în starea legală de reținere și față de care instanța de judecată emisese un mandat de arestare preventivă, a încercat să sară din autospeciala de poliție cu care era transportat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Polițiștii care îl escortau l-au prins și încarcerat. Pe numele individului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la evadare.
Ulterior, în jurul orei 20.43, polițiștii Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că tânărul a fost găsit spânzurat. Ei au început imediat manevrele de resuscitare, la fața locului fiind solicitată o ambulanță. Și după sosirea cadrelor medicale a fost continuată resuscitarea. Din nefericire, tânărul a decedat.
Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.