Geolgău: „Odată cu noul stadion, Craiova va reintra în circuitul internaţional”

0
588

Fostul internaţional al Ştiinţei şi actualul scouter la FRF spune că arena va contribui şi la completarea bugetului echipei din Bănie

1La noul stadion al Craiovei se lucrează chiar şi pe ger, pentru ca Universitatea să beneficieze cât mai curând de facilităţile modernei arene de 30.000 de locuri, care costă peste 50 de milioane de euro. Se lucrează nu numai la interioare, ci şi la zeci de metri înălţime, unde frigul se simte mult mai aprig. Ultimele estimări pentru inaugurarea noului „Ion Oblemenco” indică lunile martie-aprilie ca termen final, însă cel mai probabil alb-albaştrii vor reintra pe stadionul lor obişnuit odată cu startul următorului sezon al Ligii 1.

Gheorghiţă Geolgău lucrează acum la Federaţia Română de Fotbal, la Departamentul Scouting, dar a fost printre cei care au demarat renaşterea fotbalului craiovean, prin CS Universitatea. Fostul atacant consideră că noul stadion din Bănie va completa ideal această rebrănduire a Ştiinţei. „Raportând numărul de locuri de pe stadion, 30.000, la numărul locuitorilor Craiovei (aproximativ 280.000), stăm foarte bine, deşi când vorbim de Craiova vorbim de echipa Olteniei, aşa că este suficient de mare. Ţinând cont că sunt puţine stadioanele de calitate în ţară, şi naţionala va veni la Craiova, aşa că este asigurată intrarea în circuitul internaţional. Şi eu cred că şi Universitatea va reintra în acest circuit chiar odată cu terminarea stadionului, la finalul acestui campionat, aşa că va putea redebuta în cupele europene chiar pe arena cea nouă” spune Geolgău.

„Toţi copiii din Bănie şi din Oltenia vor visa să joace pe un astfel de stadion”

Fostul coechipier al lui „Gheorghiţă”, Ilie Balaci, spune că Universitatea trebuie să aibă rezultate, dar mai ales trebuie să etaleze în continuare jocul spectaculos din acest sezon pentru a atrage lumea la stadion şi consturile de întreţinere a arenei să fie astfel acoperite. În viziunea lui Geolgău, noua arenă va contribui şi la completarea bugetului echipei Craiovei: „Vor fi multe beneficii, dar şi costuri pe măsură, aşa că trebuie ca şi evoluţia echipei să fie legată de costurile de întreţinere şi beneficiile pe care se vor obţine. Ţinând cont că Oltenia este ahtiată după fotbal, cred că banii din ticketing vor putea asigura aproximativ 30 la sută din bugetul echipei. Cam 60 la sută vor veni din drepturile TV, iar sponsorii vor fi cu siguranţă în număr din ce în ce mai mare, ţinând cont de facilităţile pe care le asigură stadionul. Astfel, clubul se va putea autofinanţa şi de la an la an va fi mai puternic. Vă daţi seama că toţi copiii din Bănie şi din Oltenia vor visa să joace pe un astfel de stadion. Şi noi, cei în vârstă, parcă ne-am dori să evoluăm măcar o dată pe noua arenă, cu atât mai mult tinerii fotbalişti.”

Nu-şi doreşte o reeditare a semifinalei cu Benfica, pe noul stadion

2Ion Geolgău recunoaşte că şi-ar dori foarte mult să fie pe teren chiar la deschiderea oficială a „OZN-ului din Bănie”: „Ar fi păcat ca generaţiile care au adus glorie Ştiinţei să nu fie invitate la inaugurarea stadionului, să nu aibă ocazia să păşească pe noul teren în faţa a 30.000 de fani. Sincer, mi-ar plăcea să jucăm un meci demonstrativ, dar nu să fie o reeditare a unor meciuri de legendă. Acestea îşi au locul lor, în amintirile noastre şi ale fanilor. Cu atât mai puţin mi-aş dori acest lucru, cu cât unii dintre foştii coechipieri nu mai sunt printre noi. Şi de ce să-mi doresc să joc din nou cu Benfica acea semifinală, când ştiu că trei zile şi trei nopţi am plâns de necaz?”.

În schimb, “eroul de la Bratislava” crede că pentru inaugurare ar fi indicat un amical al Universităţii cu o echipă care să aibă aceleaşi caracteristici şi în primul rând aceleaşi culori cu ale Craiovei: „Mie mi-ar plăcea ca la inaugurare Universitatea să joace tot contra unei echipe alb-albastre. Ştiu că mulţi dintre ultraşii Craiovei îşi doresc să vină Napoli, fiind o echipă pe care ei o preferă şi cu care Ştiinţa se aseamănă într-o anumită măsură, chiar şi din punct de vedere al modului cum a renăscut. Alţii vor să vadă o echipă mare, precum Barcelona sau Real, dar trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să ne gândim la costuri, fiindcă fără 2 milioane de euro nu discută niciun club puternic. Uite, chiar Mircea Lucescu ar aduce Zenitul aici, şi ei joacă tot în alb-albastru”.

Geolgău a fost unul dintre cei mai precoce debutanţi în Liga 1 din istoria fotbalului românesc, el evoluând pentru prima dată la echipa mare a Ştiinţei când avea doar 15 ani şi 9 luni: „Când am debutat pe „Central” mi-au dat lacrimile de bucurie. Eram la echipa de tineret şi jucam cu 30-40.000 de spectatori în tribune. Pentru mine, un copil venit de la Pieleşti, era ceva extraordinar. Îmi amintesc ce emoţii am avut la primul contact cu vestiarul, cu jucătorii mari ai Ştiinţei… Nu mai ţin minte câte meciuri am jucat cu stadionul arhiplin, la noi era ceva normal, ciudat era să jucăm cu locuri libere. Apropo de frigul din aceste zile, am jucat pe astfel de temperatură un meci cu Vâlcea şi ţin minte că tot erau vreo 5.000 de oameni în tribune. Păi acum s-ar pune problema să nu se dispute partida dacă ar fi astfel de condiţii…”

„Pentru a se bate la titlu, Craiova are nevoie de trei jucători de naţională”

3Fostul component al Craiovei Maxima apreciază parcursul echipei lui Gigi Mulţescu în acest campionat şi se bucură pentru debutul unor jucători tineri, la a căror aducere la Universitatea a contribuit pe vremea când se ocupa de sectorul de scouting al clubului din Bănie: „Echipa a avut un parcurs constant, eu sunt mulţumit de evoluţii şi de locul ocupat şi nu sunt genul care să critice vehement după eşecuri şi să facă nuntă la victorii. Este şi meritul lui Gigi Mulţescu, fără îndoială, dacă mă uit pe statistici văd că Universitatea este printre cele mai ofensive echipe din Liga 1. În condiţiile interdicţiei la transferuri au fost aduşi în lot câţiva puşti cu potenţial, chiar foarte tineri, născuţi în 2000 şi chiar 2001. Şi eu am contribuit la aducerea unora dintre ei, inclusiv a lui Jovan Markovic, de la Corabia. I-am propus şi pe Manea, pe cei doi Popescu, Laurenţiu şi Alexandru.”

Pentru ca Universitatea să conteze în lupta pentru titlu, Geolgău consideră că are nevoie de trei internaţionali: „Pentru a face performanţă şi a se bate pentru titlu, echipa are nevoie de trei jucători de naţională, fie că sunt români sau străini. Acum, depinde ce vor să facă, să construiască o echipă pentru mai târziu, şi atunci mai pot aştepta câţiva ani să crească jucătorii, sau să se bată de anul acesta la titlu, şi atunci au nevoie de titulari, de jucători de naţională.”

Geolgău l-a adus la Universitatea pe Andrei Ivan

Chair dacă a fost printre cei care au recomandat transferul lui Bogdan Vătăjelu la Craiova, Geolgău spune că ideea i-a aparţinut chiar patronului echipei, Mihai Rotaru: „Vătăjelu a fost adus de la Reşiţa acum trei ani, iar primul care l-a remarcat a fost chiar patronul, Mihai Rotaru. Şi eu şi Nae Ungureanu am fost apoi să-l vedem la câteva meciuri şi am dat OK-ul pentru transfer. Mă bucur pentru el, este un copil foarte bun. Mai sunt astfel de jucători şi în ligile inferioare, chiar eu i-am mai propus pentru transfer, alături de Vătăjelu, pe Bancu, pe Acka şi pe Răuţă de la Mioveni, iar unii au şi fost transferaţi. Şi pe Briceag am vrut să-l iau la Slatina când eram acolo şi m-am bucurat când a fost adus la Craiova, chiar l-am recomandat.”

Geolgău s-a referit şi la numirea lui Andrei Ivan drept căpitan al Universităţii, la doar 20 de ani, remarcând că jucătorul pe care el l-a propus pentru transfer a devenit cel mai vechi jucător al echipei:„De la Ion Oblemenco nu mai ţin minte ca un jucător al Craiovei să aibă numărul 9 pe spate şi banderola pe braţ. Sper să ştie ce înseamnă acest lucru şi să se comporte ca atare. Am fost surprins să căd că într-adevăr Ivan este cel mai vechi jucător al echipei. Ţin minte că nu împlinise 17 ani când l-am adus de la Sporting Piteşti. Am avut mare încredere în el de la început, are personalitate, odată cu banderola va căpăta şi mai multă responsabilitate.”

Gheorghiţă Geolgău crede în viitorul fotbalistic al Băniei, oraşul cu cele mai multe cluburi de juniori, iar infrastructura se dezvoltă, alte baze sportive fiind în construcţie sau în renovare: „În perioada în care nu a mai existat fotbal în Bănie au ajuns mulţi jucători din Craiova la alte cluburi, a fost un exod de talente cu care nu m-am putut împăca deloc. Numai la Academia lui Gică Hagi au ajuns vreo şase-şapte jucători. Îmi era ciudă când auzeam că aceste talente ale Craiovei ajung prin alte părţi, iar oraşul nu are fotbal. Acum, Craiova este oraşul cu cele mai multe centre de juniori (Universitatea, CSS, CSJ, Academia Gică Popescu, Dynamik, CFR) şi va fi oraşul şi cu cele mai multe baze sportive. Se construieşte stadionul „Ion Oblemenco”, s-a dat în folosinţă anul trecut baza de la Aeroport, a Consiliului Judeţean, se va face stadionul de atletism şi se va renova cantonamentul din Lunca Jiului. Am înţeles că şi clubul Dynamik îşi va face un stadion. Mai este şi „Extensivul”…Sper ca şi stadionul „Tineretului” şi arena „Electroputere” să fie renovate.”