Cel mai mare număr de elevi care nu au posibilitatea de a merge la şcoală se înregistrează în Sudanul de Sud, Nigeria, Sudan şi Afganistan, se menţionează în raportul Fondului pentru Copii al ONU (UNICEF).

0
363

Numărul copiilor neşcolarizaţi ajunge până la 24 de milioane în cele 22 de ţări antrenate în conflicte, comunică Fondul pentru Copii al ONU (UNICEF). „Copiii care trăiesc în ţările antrenate în conflicte şi-au pierdut  locuinţele, membrii familiei şi prieteni, ei au fost lipsiţi de protecţie şi condiţiile obişnuite de viaţă. Acum, neavând posibilitatea să capete deprinderile elementare de citit şi scris, ei riscă să fie privaţi de viitor şi să rateze posibilitatea de a-şi aduce aportul în economie şi societate atunci când vor ajunge la maturitate”, a declarat Jo Bourne, directorul adjunct al UNICEF şi şeful departamentului global pentru educaţie. Potrivit datelor UNICEF, Sudanul de Sud, Nigeria, Sudanul şi Afganistanul sunt ţările cu cel mai mare număr de copii care nu au posibilitatea să frecventeze şcoala. În 2015, peste 200 de mii de copii au solicitat azil în UE. Circa 30 de milioane de copii din întreaga lume au fost nevoiţi să-şi părăsească domiciliul din cauza conflictelor. Mai mult de 250 de milioane de copii locuiesc în regiuni afectate de conflicte.