Reducerea la zero a poluării: obiectivele pentru 2030 sunt realizabile, dar sunt necesare acțiuni mai ferme

0
311

Ieri, 8 decembrie, Comisia a publicat primul raport prospectiv și de monitorizare privind reducerea la zero a poluării și raportul legat de cea de A treia evaluare prospectivă privind aerul curat.

Ieri, 8 decembrie, Comisia a publicat primul raport prospectiv și de monitorizare privind reducerea la zero a poluării și raportul legat de cea de A treia evaluare prospectivă privind aerul curat, care descriu împreună modalități de a obține un aer, o apă și un sol mai curate. Rapoartele arată că politicile UE au contribuit la reducerea poluării aerului, precum și a poluării cu pesticide. Cu toate acestea, nivelurile de poluare sunt în continuare prea ridicate. În alte domenii, cum ar fi nivelurile dăunătoare de zgomot, poluarea cu nutrienți sau generarea de deșeuri municipale, nu s-au mai înregistrat progrese. Rezultatele arată că, în general, sunt necesare măsuri mult mai ferme pentru ca UE să atingă obiectivele de reducere a poluării pentru 2030, ceea ce presupune adoptarea de noi acte legislative antipoluare și o mai bună punere în aplicare a celor existente.

S-au înregistrat progrese în vederea atingerii obiectivelor pentru 2030, însă nivelurile de poluare sunt în continuare prea ridicate.

Citiți în continuare pe : https://romania.representation.ec.europa.eu/news/reducerea-la-zero-poluarii-obiectivele-pentru-2030-sunt-realizabile-dar-sunt-necesare-actiuni-mai-2022-12-09_ro