Edward Snowden consideră practicile de tortură ale CIA drept „crime de neiertat”

0
189

Fostul consultant american al Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) a SUA, Edward Snowden, care a dezvăluit amploarea sistemului american de supraveghere şi care este în prezent refugiat în Rusia, a calificat drept „crime de neiertat” practicile de tortură ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) dezvăluite într-un raport al Senatului SUA difuzat marţi, relatează AFP. „Lucrurile pe care noi le-am făcut sunt crime de neierta”, a declarat acesta într-un mesaj care a fost transmis public, printr-o legătură video, în Franţa, la invitaţia organizaţiei Amnesty International. Potrivit concluziilor raportului Senatului SUA, CIA a supus zeci de deţinuţi suspectaţi de legături cu Al-Qaeda unor interogatorii violente, dar ineficiente, după atentatele din 11 septembrie 2001, minţind totodată opinia publică. „Ancheta Senatului este extraordinară. Nu pot să mă abţin să fiu profund întristat şi foarte furios în legătură cu ceea ce am citit. Este o pată de neşters pentru guvernul american”, a adăugat Snowden, care se află la Moscova, unde a obţinut vara trecută drept de rezidenţă pentru trei ani.