„NO LIMIT”, trupa tinerilor cu deficienţe de auz, într-un spectacol de teatru-dans pe scena Naţionalului craiovean

0
413

 Nu aud muzica pe care dansează, dar fiecare pas pe care îl fac demonstrează că talentul lor nu are limite. Au arătat-o în atâtea spectacole, prezentate pe scenele din ţară, dar şi în Anglia, Franţa ori Turcia. Anul acesta, o țară întreagă le-a ținut pumnii la concursul „Românii au talent” difuzat de Pro TV, unde au ajuns în finală. Despre membrii trupei „NO LIMIT” este vorba, pe care craiovenii îi vor putea (re)vedea într-un excelent spectacol de teatru-dans, în regia actorului Cătălin Băicuș. Intitulat „Dance or die”, acesta va fi prezentat în premieră vineri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Național „Marin Sorescu”. O altă reprezentația va avea loc, pe aceeași scenă, sâmbătă, 15 decembrie, începând cu ora 18.00. Proiectul are ca scop înlăturarea prejudecăților despre persoanele cu dizabilități, dar și salvarea tinerilor de la abandon școlar și continuarea drumului către performanță.

Talentul este mai presus de orice deficiență sau mentalitate…

„NO LIMIT este formația artistică a tinerilor cu deficiențe de auz de la Centrul Școlar „Beethoven” din Craiova. Numele a venit de la sine: deși nu aud muzica pe care dansează, fiecare pas pe care îl fac demonstrează că talentul lor nu are limite. Dansează, pictează, sculptează, realizează adevărate spectacole de pantomimă și teatru-dans, confecționează bijuterii handmade.

Până în urmă cu o lună, formația „NO LIMIT” avea 11 membri: Laura Huter – pedagog școlar, Mirabela Bărbulescu, Magda Popescu, Gigi Isidor, Cătălin Gîrlă și Adelin Deaconu (singurul dintre ei care este din Craiova!) – absolvenți, Irina Vîrtopeanu, Silvia Stroe, Petre Dobre, Gabriel Cocîrlău (zis  Obama) și Cristi Preduț – elevi. Însă Magda Popescu a fost nevoită să renunțe de curând la școală și la trupa de dans din cauza problemelor financiare și familiale… Erau în această formulă de trei ani.

Participări de succes la festivaluri, spectacole și emisiuni TV

Până în prezent, formația a participat consecutiv la toate concursurile naționale organizate de Asociația Surzilor din România, ocupând de fiecare dată locul I. De asemenea, a obținut rezultate răsunătoare la toate festivalurile internaționale la care a fost invitată, dar și la emisiuni TV precum „Surprize, Surprize” (TVR 1), „Plaja lui Măruță” (TVR 2), „Steaua ta norocoasă” și „TEO” (Pro TV) ș.a. Participări de succes a avut la spectacolele organizate de Forever Living Products, la Sala Palatului din București (2008,2009, 2012), ca și la expozițiile cu vânzare din cadrul târgurilor de obiecte handmade, deschise în centrul orașului (2010, 2011, 2012).

Membrii trupei au fost aplaudați la Festivalul „Arts4U” din Ellesmere Port, Anglia (iulie, 2008), la festivalul organizat de Asociația Surzilor din Istanbul, Turcia (septembrie, 2010), ca și la spectacolul de dans și pantomimă prezentat la Institut National des Jeunes Sourds din Paris, Franța (iunie 2012). La show-ul „Românii au talent”, difuzat de Pro TV în primăvara acestui an, „NO LIMIT” a ajuns în finala concursului, pe locul al IV-lea, după ce, în semifinală, a ocupat locul I.

Dance or die”, o premieră absolută în lumea artei

Anul trecut, formația prezenta, atât pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu”, cât și la „Scena 8”, spectacolul de pantomimă „A Wonderful World”, în regia actorului Cătălin Băicuș. Tot împreună cu acesta a realizat, de curând, un nou proiect: Dance or die”, care va fi prezentat vineri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Naționalului craiovean. Tot ce se va întâmpla pe scenă va fi live, iar spectacolul – care va fi reluat sâmbătă, 15 decembrie, ora 18.00 – va dura 60 de minute. Orchestrația muzicală este realizată de Radu Ionescu (chitară) și Romanu Emanuel (voce).

„Proiectul este o premieră absolută în lumea artei și are ca scop desființarea barierelor și a prejudecăților despre persoanele cu dizabilități, salvarea tinerilor de la abandon școlar și continuarea drumului către performanță. Susținerea, prin asemenea spectacole, a tinerilor cu dizabilități ține de importanța definirii identității umane și culturale, iar România se alătură astfel țărilor în care discriminarea și modelarea prin artă nu mai cunosc delimitare”, spune Filomela Salahoru, profesorul care le aduce copiilor hipoacuzici ai Centrului Școlar „Beethoven” muzica și ritmul. „Totodată, dorim înființarea unei trupe de teatru-dans pentru ca acești tineri să se poată susține singuri pe viitor”, a adăugat aceasta.

Intrarea la spectacolul „Dance or die” se va face pe bază de invitații, care pot fi procurate de la profesorul Filomela Salahoru (tel. 0769.296.521) sau de la actorul Cătălin Băicuș (tel. 0760.710.701). Invitațiile au o contravaloare modică: pentru premiera de vineri, 14 decembrie, ora 19.00, aceasta este de 30 de lei, iar pentru reprezentația de sâmbătă, 15 decembrie, ora 18.00, de 20 de lei.