Secretarul general-adjunct al Comisiei Europene, Michel Servoz, va veni în România pe 25 noiembrie, în cadrul unei misiuni de evaluare pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie, şi se va întâlni cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cu şefi ai parchetelor şi cu parlamentari români, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a confirmat informaţia. „Da, va fi într-adevăr, la sfârşitul lunii noiembrie, o misiune MCV, aşa cum se întâmplă în fiecare an, ca parte a contactelor regulate între Comisie şi autorităţile române. Domnul Servoz şi echipa Comisiei se vor întâlni cu o serie întreagă de oficiali români, cum ar fi ministrul Justiţiei, conducerea instituţiilor judiciare şi membri ai Parlamentului. Ca la toate misiunile MCV, obiectivul este de a discuta despre progresele înregistrate de România în îndeplinirea obiectivelor MCV”, a declarat Mark Grey, la solicitarea HotNews.ro. Alte surse au precizat, tot pentru HotNews.ro, că executivul european intenţionează să lege neregulile din sistemul românesc de absorbţie a fondurilor europene şi din procedurile de achiziţii publice de Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. Întrebat de HotNews.ro dacă se poate face vreo legătura între fondurile europene şi MCV, Mark Gray a răspuns: „Nu este o legătură directă, dar politici eficiente şi robuste pentru integritate şi lupta împotriva corupţiei sunt, bineînţeles, esenţiale pentru proceduri eficace la achiziţiile publice şi absorbţia fondurilor europene”. Aceasta ar fi pentru prima dată când se fac legături între devierile de la normele de integritate în absorbţia fondurilor UE şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. O situaţie asemănătoare este cea în care, la nivel informal, problema MCV este invocată în procesul de aderare a României la spaţiul Schengen. Deşi Comisia Europeană face oficial o demarcaţie între Schengen şi MCV, la nivelul Consiliului Uniunii Europene legătura dintre cele două dosare se face cât se poate de direct, statele membre invocând MCV pentru a refuza accesul României şi Bulgariei în zona europeană de liberă circulaţie. Cea mai recentă misiune a Comisiei Europene privind MCV pe Justiţie a avut loc în 23-27 septembrie, însă numai la nivel de experţi. Următorul raport MCV era programat pentru luna decembrie 2013, însă a fost amânat pentru ianuarie 2014.
Acasă Actualitate Actualitate internă Posibile conexiuni între MCV şi problemele privind cheltuirea fondurilor UE şi achiziţiile...