Preliminariile CE de tineret, grupa a 9-a – Tineretul, eşec drastic în Franţa

0
297

Echipa de tineret a României a pierdut, joi seara, cu 3-0, meciul disputat la Nantes cu reprezentativa similară a Franţei în preliminariile CE de tineret. Pentru gazde au marcat Cabella (38), Lacazette (78), Corchia (80), iar în minutul 89 Grozav fiind eliminat pentru al doilea galben. Selecţionerul Emil Săndoi a folosit formula: Pena – Râpă, Fl. Ilie, Muth (57 Mustaţă), Beţa – Mladen – Alexe, C. Matei (72 Buhuşi), Maxim, Enache (46 Grozav) – Buş. De partea cealaltă, selecţionerul francez Eric Mombaerts i-a utilizat pe: Ahamada – Corchia, Mavinga, Mirin, Varane, Guilavogui, Cabella (77 Monrose), Coquelin, Lacazette (73 Sanogo), Kakuta (64 Bulot), Sunu. „Mă aşteptam pe undeva să se întâmple ce s-a întâmplat. Am avut o primă repriză bună, dar primele două goluri ale lor au fost marcate erorile noastre. Per total, din punct de vedere tactic, băieţii au respectat sarcinile pe care le-am trasat şi aş putea să-i felicit pentru dăruire. Din cauza lipsei unui ritm de joc susţinut, nu am făcut faţă. Avem jucători din liga a II-a, unde ritmul este scăzut, iar cei de primă ligă prind echipa foarte puţin. În schimb, Franţa are titulari în prima ligă şi aveau un ritm fantastic. Elevii mei mi-au mărturisit că erau foarte obosiţi, că un aşa nivel nu au mai întâlnit. Asta este o problemă a fotbalului românesc, lipsa de pregătire fizică şi cea a soluţiilor” a spus Săndoi.

 

Clasamentul grupei a 9-a

1. Franţa          4          4          0          0          10-0     12p

2. Slovacia       3          3          0          0          9-0       9p
3. România      5          1          2          2          3-6       5p
4. Kazahstan   4          0          2          2          1-4       2p
5. Letonia        4          0          0          4          0-13     0p