Se pomeneşte rar, chiar prin părţile locului, numele lui Constantin Rădulescu Motru (1866-1957), unul dintre puţinii creatori de sistem filosofic din România – „personalismul energetic” –, conform căruia evoluţia personalităţii umane spre desăvârşire este rodul tuturor energiilor universului. Într-unul din caietele sale de memorii dureroase, „Revizuiri şi adăugiri”, marele filosof se întreba descumpănit, la 10 ianuarie 1949, la Butoieşti, unde îşi avea conacul, dar i se luase moşia, „după ce normă se va judeca culpabilitatea românilor rusofili”. Şi referirea sa se îndrepta spre trădarea unor intelectuali de referinţă ai neamului, în opinia sa „cei mai culpabili nefiind cei de origine străină, ca Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Botnăraş şi toţi evreii care au ocupat locuri în poliţie”, ci aceia de origine română, în primul rând membrii Academiei Române, sanctuarul naţionalismului românesc. Un Mihail Sadoveanu, un Traian Săvulescu, un C. I. Parhon, Andrei Rădulescu, care, ales preşedinte de vechea Academie Română, acceptase să fie membru în noua Academie, Iorgu Iordan, părintele Gala Galaction şi toţi intelectualii de seamă, care, prin trecutul lor, reprezentau o chezăşie în ochii mulţimii. „Aceştia sunt nişte adevăraţi dezertori din posturile ce le fuseseră încredinţate; au făcut pe români să creadă că sunt patrioţi adevăraţi şi, după ce s-au bucurat de avantajul încrederii lor dobândite, la urmă au trădat. Mihail Sadoveanu, mai ales, este de neiertat”. În sprijinul afirmaţiilor lui Constantin Rădulescu Motru vin „Memoriile Mandarinului Valah” (Ed. „Albatros”, 2004), ale lui Petre Pandrea (avocat, scriitor, moralist, sociolog şi filosof), şi acesta oltean autentic, din viţă nobilă. Petre Pandrea relatează cutremurător vestea uciderii cumnatului său, Lucreţiu Pătrăşcanu, cu care nu se mai afla de multă vreme în relaţii cordiale. „Am trimis pe Gala Galaction şi pe Mihail Sadoveanu la dr. Petru Groza, să-i obţină comutarea pedepsei cu moartea în muncă silnică pe viaţă când am aflat de proces. Am plâns în braţele venerabilului părinte, în strada Cornea 51. (…) Gala Galaction l-a ţinut în braţe pe Lucreţiu. (…) Au fost pe ziua de 16 aprilie 1954 la prezidiu, la dr. Petru Groza, atât Gala Galaction – sărbătorit la 75 de ani – cât şi Mihail Sadoveanu. Bătrânii prezidează (…) şi dau girul asasinării feciorilor şi nepoţilor. Este eterna poveste a cezarilor balcanici. (…) Mihail Sadoveanu, Gala Galaction şi dr. Petru Groza au prezidat moartea lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Marele scriitor l-a legănat, l-a plimbat, a locuit în casa părinţilor săi ani în şir”. Despre dr. Petru Groza, care fusese avocat şi se cunoştea cu Petre Pandrea, acesta din urmă mai adaugă: „La ieşirea mea din puşcărie, după o conversaţie animată (…) m-a întrebat cu lacrimi în ochi despre maica lui Lucreţiu Pătrăşcanu, bătrâna lui prietenă. Erau ardeleni şi solidari. Erau lacrimi sincere la un bătrân cabotin politic. L-au ucis. L-au ucis fără dezbatere, încălcând regulile publicităţii proceselor. (…) L-au asasinat moral, cu un comunicat veninos şi mincinos. Lucreţiu Pătrăşcanu a murit ca un ostaş în slujba idealurilor sale politice, urmărite prin tenebre, subterane şi palate, cu tenacitate, dârzenie şi fanatism. Nici idealurile, nici metodele nu erau pe gustul meu”. Şi, se ştie, în lupta pentru putere, comuniştii s-au sfâşiat şi între ei, după care au exterminat, în temeiul luptei de clasă, exploatatorii şi toată floarea intelectualităţii. Civilizaţia urma să «înainteze» prin mijlocirea luptei de clasă. Petre Pandrea salvase, ca avocat, de la moarte, comunişti, antifascişti, muncitori şi evrei. A fost arestat în 1948, pentru patru ani şi trei luni. Şi, apoi, în 1958, pentru agitaţie, condamnat la 15 ani, fiind închis la penitenciarele Aiud, Ocnele Mari, Jilava, Malmaizon, Piteşti, până la 16 aprilie 1964. Şi atunci, ca şi acum, elitele intelectuale nu ne lipseau, nici nu ne prisoseau, slujeau doar „interesul public”, ca reprezentanţi ai competenţei şi înzestrării excepţionale. Cât priveşte caracterul lor îndoielnic, se pare trăsătură funciară, avem motive să deplângem naivităţile neverosimile, având în vedere şi excentricităţile lui ideologice, ale unui filosof deprimat ca C. Rădulescu Motru, care nu înţelegea de ce cămaşa e mai aproape decât haina.
