Jocuri de puzzle, la Ludotecă

0
395

În săptămâna 14-18 noiembrie, proiectul „Cărticica pentru  prichindei şi copii mai măricei” continuă la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” cu tema „Suntem rapizi la puzzle?”.  «Colectivul  Secţiei pentru Copii şi Tineret va testa ingeniozitatea, logica, perspicacitatea şi perseverenţa copiilor în reconstituirea unei imagini având la dispoziţie numeroase piese, diferite ca formă şi culoare, ce se pot intercala. Aşadar, ne vom juca (căci până la urmă despre un joc este vorba) cu copii şi elevi de la numerose grădiniţe şi şcoli din Craiova», au precizat reprezentanţii bibliotecii. Este vorba despre Grădiniţele nr. 22 „Sf. Ana”, nr. 50 „Sf. Lucia”, „Otilia Cazimir”, „Ethos” şi „Căsuţa Fermecată”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Liceul „Henri Coandă”, Grupul Şcolar Transporturi Auto, Şcolile nr. 2 „Traian”, nr. 12 – structură nr. 1 „Obedeanu”, nr. 18, nr. 22, nr. 29 şi nr. 32.