România U19 a învins Germania

0
443

Naţionala U19 a României a câştigat cu 2-0 meciul amical cu reprezentativa similară a Germaniei, disputat la Mogoşoaia, goluri marcate de Vermeșan (5) şi Tarbă (79). De la Universitatea Craiova, David Barbu a fost titular şi înlocuit la pauză cu marcatorul celui de-al doilea gol, Tarbă. Tricolorii pierduseră cu câteva zile înainte cu acelaşi scor în faţa Norvegiei şi mai joacă împotriva Spaniei, marţi, de la ora 11. Contra nemţilor, selecţionerul Ion Marin a folosit echipa: Simon – Chinteș (D. Irimia 81), Fălcușan, Marincău, Călugăr – Szimionaș – D. Barbu (Tarbă 46), Stoian (Matei 46), Păcuraru (A. Irimia 67) – Vermeșan (Kodor 67), Dănciuțiu (Doicaru 57).

În schimb, naționala U18 a României a pierdut cu Portugalia, scor 1-3, în Turneul celor 4 Națiuni, la Porto. Golul “Tricolorilor” a fost marcat de Necșulescu (min. 84), în timp ce gazdele au punctat prin Patrao (min. 21), Manolache (min. 61) și Fereira (min. 66). De la Universitatea Craiova, Gaşpăr şi Buşă au jucat în repriza secundă. România U18 pierduse cu 4-0 şi în faţa Spaniei şi mai are de jucat cu Turcia, marţi. Selecţionerul Adrian Dulcea a folosit formula. Ungureanu – Senciuc (Gașpăr 45), Dumitra (Cotor 80), Manolache, Ilaș (Voicilă 80) – Băncilă (Tomșa 45), Petculescu (Bușă 66), 18.  Gogonea (Pîrvu 45) – Popa (Necșulescu 45), Cîmpan (Toroc 45), Stanciu (Domniței 66)