Jurnalul lui Mihail Sebastian (1935-1944) lămurise în bună măsură, dacă nu irevocabil, lucrurile, în sensul că nu face nicio referire la posibila prezenţă a autorului romanului „În căutarea timpului pierdut”, Marcel Proust, bun prieten altminteri al prinţului Anton Bibescu, la Corcova. Că a fost invitat repetat, după cum ne încredinţează Mihai Dimitrie Sturza în cartea sa „Aristocraţi români în lumea lui Proust” (ed. Humanitas, 2016) este o realitate, dar de ajuns la Corcova (jud. Mehedinţi) n-a ajuns. Asta e o certitudine. Marele romancier, celebrat cu fast, anul trecut, în lumea intelectuală pariziană, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922), autorul unui roman celebru în 7 volume (doar 3 publicate în cursul vieţii) scrise vreme de 14 ani, şi-ar fi dorit să ajungă la Corcova. Ultima prezenţă a lui Sebastian la Corcova, în august-septembrie 1943, a fost de fapt o minivacanţă de 37 de zile, petrecute acolo, într-un cadru natural remontant, prilej de a scrie primele 2 acte din „Ursa Mare” („Steaua fără nume”). Mărturisea ulterior despre acest sejur, care i-a prilejuit plimbări prin vie şi pădure, nu departe de cursul leneş şi gânditor al Coşuştei, absorbită de Motru, la capătul dealului Colibaşi, cum o descrie Vlahuţă. „Ospitalitatea lor este tot ce am cunoscut mai atent, mai delicat, mai discret. E o artă, o meserie, o vocaţie”. De fapt, gazdele să străduiau să fie cât mai agreabile cu un invitat neliniştit de valul de antisemitism de care era cuprinsă viaţa politică. Un jurnal la Corcova, unde a fost în vreo 4 rânduri, după cum consemnează în Jurnalul său (27-29 martie 1939, 25 august – 6 septembrie 1942, 22 aprilie – 2 mai 1943, şi ultima dată 29 iulie – 6 septembrie 1943) n-a ţinut şi regreta asta. Prietenia lui cu Sebastian şi Anton Bibescu –scriitor, ministru plenipotenţiar la Washington şi Madrid- era de notorietate. Cumnat cu Martha Bibescu, mare prietenă a Reginei Maria, îi va facilita prietenia cu Marcel Proust care-i va deveni ca un frate.
La Corcova Sebastian discuta cu Anton Bibescu despre… Proust
La 23 iulie 1942 Sebastian era invitat stăruitor la Corcova, scrie Mihai Dimitrie Sturza în cartea sa menţionată „Aristocraţi români în lumea lui Proust (Anton Bibescu Martha Bibescu Anna de Noailles, Elena Bibescu) după ce între 1968-1985 ar fi lucrat la departamentul de schimburi culturale cu străinătatea al ministerului francez de externe, fiind şi unul dintre interpreţii oficiali ai preşedintelui francez Charles de Gaulle şi Valery Giscard d’Estaing. „Venez avec votre stylo(…) vous etes ettendu avec joie et impatience” (Revista Fundaţiilor Regale – noiembrie 1944 pp 550-552 – M. Sebastian la Corcova). Sebastian cunoştea Parisul, făcuse studii, trimis de Nae Ionescu, şi publicase în 1939 un eseu despre corespondenţa lui Proust, atât cât era ea cunoscută aunci. La 30 de ani după ce Anton Bibescu încercase să găsească un editor pentru manuscrisul lui Proust, era rândul lui Sebastian să încerce să plaseze lui Liviu Reberanu mai vechi piese ale lui Bibescu, toate refuzate, cu excepţia uneia care a avut câteva spectacole. Scrise în franceză, complicate, mediocre, netraduse, n-au stârnit mare interes pentru Rebreanu, şi pentru a fi jucate pe scena Teatrului Naţional. Piesele de moravuri ale lui Anton Bibescu erau pe jumătate naturaliste, pe jumătate bulevardiere, fără a întruni valenţele acestui gen dramatic. Latura practică a relaţiei sale cu familia Bibescu însemna pătrunderea în apropierea prinţesei Martha Bibescu, pentru care viaţa la Mogoşoaia era mai animată şi interesantă decât la Corcova, în Mehedinţi, unde Anton şi Elisabeth Bibescu nu prea aveau anturaj elevat. La Mogoşoaia, dimpotrivă. Este relatat un episod, când Sebastian –mobilizat şi încartiruit într-o cazarmă din apropierea Mogoşoaiei, deşi guvernul Goga-Cuza decretase excluderea evreilor din armată, i-ar fi cerut Marthei să-l găzduiască pe durata executării servicliului militar. Prinţesa i-ar fi răspuns cinic, că neavând obiceiul să găzduiască ofiţeri, nu putea face o concesie pentru un simplu soldat. De fapt, şi aici pot exista rezerve, motivul real era că Sebastian s-ar fi confesat lui Anton Bibescu, şi acesta îi spusese Marthei, că-i frecventa… pe comunişti. La apariţia primului număr din România Liberă, contactat anterior de Lucreţiu Pătrăşcanu, în august 1944, a colaborat dar imediat a renunţat.
Anton Bibescu în lumea lui Proust
De o inteligenţă scăpărătoare şi de o întinsă cultură, care a cunoscut tot ce a avut remarcabil Parisul, în ajunul primului război mondial, numele lui Anton Bibescu supravieţuia la un loc de frunte printre personajele care au compus „lumea lui Proust” (apud Mihai Dimitrie Sturza). O lume, ca şi opera, descrisă şi analizată în lucrări, teze, biografii, şi articole de critică. Născut la 15 iulie 1878 în Franţa, Anton Bibescu îşi făcuse primele studii la colegiul iezuit din Cantarbury, fiind unul dintre puţinii români ai generaţiei sale care au ajuns să cunoască la perfecţie limba engleză. Studiile secundare le-a urmat la cele mai bune licee din Paris: Stanislas şi Condorcet, luându-şi licenţa în litere şi drept. Pe Marcel Proust l-a cunoscut, graţie mamei sale, pasionată de muzică, foarte ospitalieră, anturată de scriitori, muzicieni, artişti. Era firesc ca Marcel Proust, interesat de fenomenul cultural, să vadă cum arată salonul. De la prima întâlnire Anton Bibescu a păstrat amintirea unei strângeri de mână „atârnată şi moale” şi ulterior va discuta despre asta. Prietenia lui Proust cu Anton şi Emanuel Bibescu, prinţi, tineri frumoşi şi erudiţi, a avut farmecul ei. Şi o consistenţă inegalabilă. Prietenia lui Proust cu fraţii Emanuel şi Anton a rămas nedezminţită. După 1905 s-a pus problema unei călătorii a lui Proust la Constantinopol cu opriri la Bucureşti, graţie Orient Expresului. De la Bucureşti urma să se deplaseze la Corcova, dar cum preciza marele scriitor francez „nu în sezonul florilor” al căror parfum era insuportabil, suferind de astm. În 1907, Proust afla din ziare de izbucnirea răscoalelor ţărăneşti din România şi că inclusiv conacul de la Corcova fusese devastat, iar grădina de flori distrusă. Fraţii Bibescu nu l-au lămurit pe Proust asupra deznodământului răscoalei de la Corcova, unde jandarmii îl împuşcaseră pe preotul Alexandru Popescu, acuzat că ar fi ascuns nişte răzvrătiţi. În fine, Marcel Proust s-a arătat suspicios la toată povestea. La 30 aprilie 1919, Anton Bibescu se căsătorea cu Elisabeth, care avea veleităţi literare, cea mai mică dintre fiicele lui Earl Asquith, fost prim-ministru britanic (lider al partidului liberal), deşi diferenţa de vârstă era de… 21 de ani. Se va stinge din viaţă în acelaşi timp cu Sebastian. Veniseră ruşii în ţară şi în 1945 Anton Bibescu a cerut un paşaport pentru Franţa autorităţilor de la Bucureşti. A lăsat conacul de la Corcova cu toată mobila şi biblioteca în mâinile noilor autorităţi comuniste. Geamantane cu hârtii personale au fost transmise unui prieten, inginerul agronom Aurel I. Popescu cu studii de specialitate în SUA, proprietar de moşie în judeţul Ialomniţa. După evacuarea forţată a familiei Aurel I. Popescu, mapele de la Corcova, împreună cu rămăşiţele din arhiva încredinţată acestuia, ar fi ajuns la muzeul de la Slobozia. Anton Bibescu nu-şi va mai revedea ţara. Martha Bibescu ar fi fugit din ţară la bordul unui avion britanic, aterizând pe aeroportul parizian Le Bourget.
O prietenie fără frontiere
În 1948 Anton Bibescu publica la Geneva un volum cu caracter memoralistic „Aux enfers avec Marcel Proust”, iar în 1949 apăreau tot în Elveţia „Au bal avec Marcel Proust” şi „Le voyageur voile”, ambele aparţinând Marthei Bibescu. La rândul său Marcel Proust într-o scrisoare către Anton Bibescu spunea că este singurul care îl înţelege. Cele peste 200 de scrisori adresate lui Anton Bibescu au constituit 20 de ani una dintre principalele referinţe ale exegezei proustiene, chiar dacă între timp au fost publicate sute de astfel de scrisori către alţi destinatari.
