Un om al Cetăţii, devotat acesteia, de mare calibru intelectual, Ion Predescu –avocat, senator, preşedinte al Comisiei juridice, ministru al Justiţiei, judecător la CCR (2004-2013)- s-a stins din viaţă. Ion Predescu a fost în ambianţa doljeană, post-decembristă o instanţă la care nu avem voie să ne raportăm prin spirit critic, decât poate în subsidiar, în treacăt sau mai bine deloc. Ne-a învăţat cum se preţuieşte un amic politic şi cum se salută un potrivnic, cum se aruncă mănuşa şi cum se ridică mănuşa, cum se tace, cum se riscă fără bravadă, cum se ţine o făgăduinţă, cum se mimează naturaleţea, cum se iubeşte ţara şi Doljul în particular, cum se primeşte o înfrângere, cum se trece sub tăcere o victorie, cum se păstrează albul imaculat al cămăşii şi câte şi mai câte asemenea anexe esenţiale, care pot da omului şi unei perioade măcar aparenţa, dacă nu substanţa însăşi a stilului. Dotat cu erudiţie juridică fermecătoare, intuitiv, rafinat, cu o voluptate spirituală fără egal a fost un făcător de legi, în anii care au urmat după 90, cu strădanii unanim recunoscute la elaborarea ambelor Constituţii ale ţării, cu care a mers la subţioară la Comisia de la Veneţia. A atins un pisc neegalat, încă, al recunoaşterii propriei valori: la votul din Senat, când a fost propus pentru CCR n-a avut nici o împotrivire. Afabil, eficient, precaut, seducător, impresionând prin umanitatea cordială s-a comportat conform maximei kantiene: a acceptat din datorie un rol pe care nu l-ar fi acceptat din înclinaţie. Şi-a făcut datoria de Om, cu prisosinţă, despre care se va vorbi mereu cu recunoştinţă. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei îndoliate!
Fiecare își ia păcatele cu el…
mai usor cu tamaiatu’ … pe persoana fizica, odihneasca-se-n pace. pe persoana profesionala, dumnealui pretindea spaga chiar si pentru divorturi extrem de limpezi.
Comments are closed.