Pentru a facilita integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi sau vulnerabile din punct de vedere social, fundaţia World Vision a organizat, ieri, la Craiova o întâlnire cu potenţialii angajatori. Oamenii de afaceri le-au dat tinerilor sfaturi practice utile la angajare şi, la rândul lor, au aflat mai multe amănunte legate de modalităţile prin care statul susţine integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.
„O uşă deschisă spre angajare” este sloganul prin care reprezentanţii Fundaţiei World Vision România au încercat să-i convingă pe angajatori cât de importantă este acceptarea şi integrarea pe piaţa muncii a tinerilor cu dizabilităţi sau a celor vulnerabili social.
Se continuă, astfel, campania de informare şi conştientizare a comunităţii cu privire la drepturile copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale printr-o etapă care se concentrează asupra accesului tinerilor pe piaţa muncii. Principalele argumente în acest sens sunt acelea că tinerii cu dizabilităţi sau vulnerabili social beneficiază de o pregătire la fel de bună ca şi ceilalţi, iar statul susţine angajarea lor prin scutiri de taxe şi impozite la angajator. „Consider că această idee de a aduce angajatori la întâlnire de azi a fost foarte bună pentru noi, tinerii. Am avut posibilitatea să interacţionăm direct cu angajatorii şi să aflăm, astfel, ce aşteptări au de la noii angajaţi. Este o întâlnire care ne-a deschis orizontul spre piaţa muncii. Angajatorii ne-au determinat să ne schimbăm mentalitatea şi să fim mereu optimişti şi încrezători în propriile forţe”, a mărturisit unul dintre beneficiarii World Vision.
Un pas în plus în acceptarea tinerilor vulnerabili social
Etapa a treia a campaniei „O uşă deschisă spre o viaţă mai bună” s-a derulat în judeţele Constanţa, Cluj, Dolj, Vâlcea și în Sector 5 – Bucureşti şi este organizată în cadrul proiectului „Centru multifuncţional, o şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunea Nord-Vest, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia”, desfăşurat în perioada 2010-2013 şi finanţat de Uniunea Europeană.
„Consider că evenimentul de astăzi constituie încă un pas în acceptarea tinerilor cu dizabilităţi şi vulnerabili social pe piaţa muncii. Iniţiativa World Vision de a aşeza la aceeaşi masă tineri şi agenţi economici a fost primită cu deschidere din ambele părţi, de aceea întâlnirea a decurs natural. Tinerii şi-au însuşit sfaturi utile pentru momentul când se vor prezenta la un interviu, au fost create contacte, iar angajatorii au fost receptivi în a accepta că şi un tânăr cu dizabilităţi poate fi angajatul ideal la locul de muncă potrivit”, a precizat Luminiţa Cîrlogănescu, coordonator al Centrului Multifuncţional din Craiova.
Campania se adresează mai multor categorii de populaţie
Campania se adresează publicului larg, precum şi unor categorii distincte cum ar fi cadrele didactice, părinţii, angajatorii, copiii şi tinerii. La Craiova, instituţia parteneră a fost Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.
Prima etapă a campaniei, derulată la sfârşitul anului trecut, a prezentat publicului larg drepturile copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi şi problemele cu care aceştia se confruntă, cum ar fi accesul limitat la servicii comunitare de intervenţie timpurie şi reabilitare. Cea de-a doua etapă, desfăşurată în primăvara acestui an, s-a axat pe importanţa acceptării şi integrării copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă.