Portughezul Rui Pinto, autorul cărţii Football Leaks, a fost condamnat ieri de un tribunal din Lisabona, pentru piraterie informatică şi tentativă de extorcare împotriva unui fond de investiţii sportive, primind o pedeapsă cu suspendare de 4 ani de închisoare. Acuzat, dar şi martor protejat al justiţiei din ţara sa, tânărul de 34 de ani a revendicat rolul de avertizor, dar a recunoscut în faţa judecătorilor că a comis intruziuni informatice ilegale pentru a obţine milioane de documente pe care a început să le publice direct pe internet, de la sfârşitul anului 2015. Transmise unui consorţitu de mass-media de investigaţii europene, aceste imense informaţii au evidenţiat practici îndoielnice, care implicau jucători de top, cluburi şi agenţi, supuşi unor ajustări fiscale. În mai multe ţări au fost demarate investigaţii. De la salariile lui Lionel Messi şi Neymar, la o acuzaţie de viol împotriva lui Cristiano Ronaldo, strategia de eludare a fair-play-ului financiar de Manchester City, planeta fotbalului a fost zguduită, prin această scurgere gigantă de informaţii. Preşedinta tribunalului din Lisabona, Margarida Alves, a considerat că „libertatea de a informa nu justifică încălcarea vieţii private”. În ceea ce priveşte tentativa de extorcare „instanţa nu a avut nicio îndoială (…). S-a stabilit clar că Rui Pinto a vrut să primească bani”. Prin şantajarea şefului Doyen Sport, compatriotul său Nelio Lucas, căruia i-a cerut între 500 mii şi un milion euro pentru a nu publica documente compromiţătoare. A mai fost o plângere a acestui fond de investiţii cu sediul în Malta controlată de un oligarh kazah-turc. 89 de infracţiuni informatice au fost îndreptate împotriva lui. Şi procurorii portughezi au un nou rechizitoriu în care este acuzat de 377 de infracţiuni informatice. Arestat în 2019 în Ungaria, extrădat, Rui Pinto a efectuat un an de arest preventiv. Paradoxal, Franţa a solicitat colaborarea portughezului, la originea Luanda Leaks, o anchetă publicată în ianuarie 2020, în care apare femeia de afaceri Isabel Dos Santos, fiica fostului preşedinte angolez Jose Eduardo Dos Santos, suspectată că a acumulat o avere imensă în mod fraudulos pe timpul domniei tatătlui său.
Acasă Actualitate Actualitate externă Autorul cărţii Football Leaks – condamnat de instanţele portugheze