Religia, dorită ca materie obligatorie de jumătate din români

0
414

86% din cetăţenii români cred că religia trebuie predată în şcoală, în timp ce numai 8% au sunt de părere contrară, reiese dintr-un studiu realizat de Fundaţia Soros România. În plus, 50% dintre repondenţi cred că religia trebuie să fie materie obligatorie.

În cinci ani numărul celor ce sunt de acord cu religia obligatorie în învăţământul public a scăzut de la 71% în 2006 la 50% în 2011, o tendinţă confirmată de procentul de 64% înregistrat în 2007. În acelaşi timp, ponderea celor ce nu sunt de acord cu obligativitatea religiei practic s-a dublat, de la 22% la 40% în acelaşi interval de timp. Se poate spune că înregistrăm o schimbare semnificativă a opinie publice şi nu avem motive să ne îndoim
că tendinţa va continua în aceeaşi direcţie, se arată în studiul “Religie şi comportament religios”.

Cu toate acestea, în România există încă un procent covârşitor de oameni care cred că elevii ar trebui să studieze religia. Astfel, 50% din români sunt de părere că religia trebuie să fie o materie obligatorie, faţă de 40% care cred că ar trebui să fie opţională; 52% spun că elevii să participe la cursuri care prezintă doar religia lor şi doar 32% preferă cursurile la care sunt prezentate mai multe religii; în fine, pe a treia dimensiune, 38% dintre respondenţi cred că religia ar trebui să fie predată de preoţi, iar 46% sunt de părere că ar trebui predată de profesori specializaţi în istoria religiilor.

În acelaşi timp, procentul persoanelor cu vârsta până în 30 de ani care spun să nu se predea religia la şcoală este de 16%, dublu faţă de media naţională. Mai mult, în rândul celor ce la momentul sondajului erau elevi sau studenţi, procentul creşte la 24%.

Cercetarea “Religie si comportament religios” a fost realizată în cadrul programului Studii Electorale Romaneşti al Fundaţiei Soroş, datele fiind culese, în perioada 1-21 iunie 2011. Eşantionul principal a fost de 1.204 persoane, reprezentativ pentru populaţia-ţintă cu o eroare de +/- 2,9% la un nivel de încredere de 95%. (Realitatea.net)