Egiptul, în stare de alertă după atacul împotriva ambasadei Israelului

0
347

Un atac violent împotriva sediului ambasadei Israelului din Cairo, care a determinat noile autorităţi egiptene să declare aplicarea imediată a stării de urgenţă, era, totuşi, puţin previzibil după moartea a cinci poliţişti egipteni, ucişi de forţele israeliene, în sectorul Eilat, la 18 august, la frontiera dintre cele două ţări. Egiptul a exprimat oficial sâmbătă, 10 septembrie, „angajamentul său total” privind protecţia misiunilor diplomatice de pe teritoriul său. Aceasta după ce Israelul a decis rechemarea ambasadorului de la Cairo, Itzhak Levanon, fără a rupe relaţiile diplomatice. „Egiptul reafirmă angajamentul său deplin de a respecta convenţiile internaţionale, inclusiv protecţia tuturor misiunilor diplomatice” a declarat ministrul Informaţiilor, Oussama Heikal, într-un mesaj pentru televiziunea publică. „Serviciile de securitate vor întreprinde toate măsurile necesare, inclusiv dreptul la legitimă apărare, pentru prezervarea securităţii ţării”. Declaraţia a survenit după o reuniune de urgenţă a conducătorilor armatei, aflaţi la cârma ţării, după căderea preşedintelui Hosni Mubarak, în luna februarie a.c., constituiţi într-o celulă de criză a guvernului premierului Essam Charaf. Sâmbătă dimineaţa, urmele atacului celor peste o mie de protestatari, cu pietre, ciocane, bare metalice şi „berbeci” de asalt, încă se vedeau, numeroase vehicule blindate fiind desfăşurate în zona ambasadei Israelului. Unele străzi de acces fuseseră deja închise. Sediul ambasadei Israelului din Cairo, simbol al păcii încheiate în 1979 între cele două ţări, a fost atacat vineri de peste o mie de protestatari, trei persoane pierzându-şi viaţa în timpul ciocnirilor cu forţele de poliţie. Se apreciază că pe fondul acţiunii din justiţie împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak şi a unora dintre apropiaţii acestuia, reacţia forţelor de ordine a fost timidă. Protestatarii au invadat sediul misiunii diplomatice, după demolarea unui zid de protecţie, devalizând birourile de lucru, până la aruncarea documentelor confidenţiale, potrivit agenţiei oficiale egiptene Mena. Ministrul Sănătăţii a raportat circa 450 de răniţi. În urma violenţelor, în timpul cărora un comando egiptean a salvat şase israelieni din personalul diplomatic, aflaţi în sediul misiunii, ambasadorul Tel Aviv-ului a părăsit Cairo sâmbătă, cu avionul. „Israelul va retrimite ambasadorul său atunci când condiţiile de securitate vor fi asigurate de Egipt” a confirmat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu. Preşedintele american, Barack Obama, şi-a exprimat întreaga îngrijorare şi a somat autorităţile egiptene să protejeze reprezentanţele străine, a precizat Casa Albă. Egiptul este prima ţară arabă care a semnat un acord de pace cu statul israelian, în 1979. Oricum, relaţiile celor două ţări traversează un moment de impas, după evenimentele din 18 august a.c..