Puţin şi doar răzleţ se mai discută despre cel care a fost I. D. Sîrbu, deşi o sală a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” îi poartă numele, iar un portret poate fi zărit în foaierul mare, într-o companie selectă. Intelectual de stânga, fost asistent al lui Lucian Blaga, în tinereţe, ajuns în surghiun la Craiova, pentru un „stagiu filozofic” obligatoriu, până la sfârşitul vieţii, fost secretar literar al Teatrului Naţional din Bănie, numele lui I. D. Sîrbu încă reverberează pentru dramatismul vieţii lui. Om de teatru, dramaturg cu vocaţie, i s-au şi jucat câteva piese („La o piatră de hotar”, „Frunze care ard”, „Arca bunei speranţe”, „Corijenţa domului profesor”) personalitate complicată, romancier, eseist, lui „Gary” nu i-a plăcut, după cum mărturisea, Craiova, considerată în „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” (Ed. Scrisul Românesc, 1991) „un isarlâc, un coşmar al dezordinii prin haotica urbanitate a antiurbanilor săi”. Şi de la această margine a lucrurilor, prin ironiile tăioase, dar cu miez, proferate în faţa multora care nu ştiau de glumă, nici el n-a plăcut… altora. A reprezentat, până s-a stins din viaţă, o frumoasă stare de veghe a conşiinţei, cum spunea Marin Sorescu, care a avut abilitaea de a păstra… distanţă, într-o post-faţă intitulată „Mâncăm absurd pe pâine” la Jurnalul pomenit, care îl reprezintă pe deplin, prin colecţia de păsuri fizice şi metafizice, continua trepidaţie lirică. În legătură cu idiosincrazia, deloc justificată faţă de olteni, Marin Sorescu i-ar fi sugerat într-o împrejurare, că potrivit proverbului, toţi suntem de acolo de unde ne sunt soţiile. A suferit mult în viaţă, după ce a fost pus să-l denunţe pe Lucian Blaga, sub cele mai sordide pretexte şi n-a făcut-o, zburând din Universitatea de la Cluj. Între 1957 şi 1963 s-a aflat în detenţie, iar pe 1 august 1964 venea ca secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova, fără drept de semnătură în presă până în vara lui 1967. Cartea exhaustivă a Clarei Mareş „Zidul de sticlă, I. D. Sîrbu în arhivele securităţii” (Curtea Veche 2021) se reazămă pe studiul a 7 volume, adică peste 1680 de pagini (1957-1989), opera celor care s-au ocupat de el, face lumină în toată foaia de parcurs a vieţii lui I. D. Sîrbu. Aflat în permanenţă, cu mici întreruperi, sub lupa Securităţii doljene. Şi oricât ar părea de paradoxal „Gary” nu era un… anticomunist de tipul Vaclav Havel, în ex-Cehoslovacia, ci mai degrabă un contestatar, deconspirat, care nu… mormăia în batistă. Unii dintre foştii securişti care s-a ocupat obsesiv de I. D. Sîrbu au făcut din acest dosar un pariu al vieţii lor. Deşi „urmăritul” era un utopic socialist blagian şi nimic mai mult. Dar, ajungând aici am să deconspir scopul rândurilor de faţă. Într-un raport din 3 mai 1977, la puţină vreme după cutremur, redactat de lt. col. Ion Vâlceanu, de la Securitatea Dolj, scriitorului i se puneau în cârcă următoarele acuzaţii: „Aduce injurii şi calomnii la adresa unor persoane din conducerea de partid şi de stat, face aprecieri nefavorabile cu privire la politica partidului şi statului, afirmă că în ţara noastră nu există libertate în creaţia literară. În unele scriei ale sale caută să strecoare idei retrograde, potrivnice partidului şi statului nostru” („Zidul de sticlă. I. D. Sîrbu în arhivele Securităţii”, Clara Mareş). Era numai o mostră de oglindă perversă care îl multiplica până la grotesc. Tot „cazul I. D. Sîrbu”, cum este dezvăluit de Clara Mareş, dotată cu o intuiţie şi o logică infailibilă este descumpănitor. Amintirile lui I. D. Sîrbu beneficiau de toată atenţia ofiţerilor de securitate, care instalaseră tehnică de ascultare, în apartamentul său, telefonul era supravegheat, şi luau cunoştinţă de orice discuţie a lui Gary cu prieteni de circumstanţă sau cât de cât fideli. Când medita despre Blaga ei transcriau cuvânt cu cuvânt: „Blaga a avut marele noroc că a murit la timp… noi am murit odată cu el. Ceea ce avem noi este doar o existenţă post-mortem”. Privit cu ostilitate, fără nici o empatie, I. D. Sîrbu realizează dramatismul vieţii lui. Săvârşeşte şi greşeli, unele fireşti, dar o face intenţionat, provocator. Peste ani, mai exact în 2008, colonelul Ion Vâlceanu care gestionase, pe linie operativă, cu zel, cazul I. D. Sîrbu a scris cartea „Perdeaua de fum” (Fundaţia Scrisul Românesc) în care dezvoltă o altă… gândire, similară sau apropiată, uimitor, de acuzaţiile aduse lui Gary în timpul vieţii. „Morala căpătase conotaţii noi, era convertită la socialism, devenise morală socialistă, un fel de crez, religie(…). Depersonalizarea căpăta proporţii. Scrierile sau cuvântările erau împănate cu citate atât de dense încât deveneau colaje(…). Minciuna, ipocrizia, lichelismul, laşitatea şi multe asemenea surate cochetau cu morala socialistă, reuşind să-i intre în graţie. Îşi pierduse lumea simţul realităţii? Nu. Mulţi deveniseră „păturici”, adaptaţi la morala socialistă (pag. 71). Sau „eliberate de evrei şi consilieri sovietici, instituţiile erau împănate acum Gherghilici şi Gherghiloi care aveau menirea să întărească linia partidului (pag. 117)”. În ultimii ani şeful Securităţii Dolj era col. Marin… Gherghe. Metaforic, numindu-şi instituţia pe care o slujise „fabrica de fum”, autorul pare contaminat de scrierile lui I. D. Sîrbu, care îl obsedau şi acum. Face o radiografie, nu tocmai reuşită, a Craiovei culturale. Pasta e prea groasă, firul epic subţire, intenţia satirică, deloc reuşită. Putea avea opinii, dacă dorea să facă lumină, chiar una orbitoare, dar nu prin platitudini. Nici o remuşcare. Atribuie cuvintelor alte semnificaţii, decât acelea pe care le poartă ca pe o povară obositoare şi inutilă. În fine, cultivă, atât cât îl ţin puterile, umorul discret. Nu sensul, ci nonsensul istoriei, pare să se impună ca grilă de interpretare şi colac de salvare… intelectual. Totul seamănă cu acele mironosite ale lui Moliere, care devin virtuoase, când nu mai sunt în stare să păcătuiască. Ardelean de obârșie, la Craiova, în surghiun, I. D. Sîrbu a trăit aidoma unui brad pe nisipuri stânjenit de canicula toridă a verilor. Să mai spunem doar că alături de Petre Pandrea și Nicolae Steindhardt, I.D. Sîrbu este una din marile revelații ale literaturii postdecembriste și Colocviul national, de la Craiova (17-28 iunie 2019) cu tema ”Locul și importanța lui I. D. Sîrbu în literatura postbelica”, gazduit de foaierul Teatrului National ”Marin Sorescu”, s-a bucurat pe participarea unor veritabili cunoscători ai operei lui ”Gary”.
