CS Universitatea a cutreierat cu succes Ilfovul

0
370

 Echipa lui Lincar s-a impus în faţa echipei din Liga a III-a, iar săptămâna aceasta se va afla în cantonament la Câmpina

 

După o scurtă prezenţă în Bănie, concretizată cu câteva antrenamente şi un meci amical pe „Ion Oblemenco”, CS Universitatea Craiova a apucat din nou drumul pribegiei, iar sâmbătă dimineaţa şi-a verificat potenţialul cu o altă echipă din Liga a III-a. Inter Clinceni a fost cea de-a doua adversară din judeţul Ilfov pentru echipa lui Erik Lincar, după CS Baloteşti. Oltenii s-ai impus destul de lejer, scor 3-1, după o prestaţie asemănătoare celei de acasă contra echipei Vilina Nouă. În finalul primei reprize, Bardu a deschis scorul, fiindcă a fost vigilent la penalty-ul ratat de Dragalina, reluând simplu pe respingerea portarului. Imediat după pauză, avantajul s-a dublat datorită acţiunii personale spectaculoase şi eficiente a lui Ganea, mai rapid decât 3 adversari şi precis în faţa porţii. În formă la meciul disputat în localitatea ilfoveană, motivat poate şi de postura de rezervă, Ganea a trimis din voleu la vinclu pentru 3-0 în minutul 64. La fel ca în meciul cu Vişina Nouă, CS n-a putut evita un gol de onoare al adversarilor, din rândul cărora a punctat A. Andrei, direct din lovitură liberă. La începutul meciului, Erik Lincar avea pe teren jucătorii: Irimia – Vişan, Ljubinkovic, Scarlat, Velcovici – Pârvu – Precup, Dragalina, Sin, Bardu – Ivan. După pauză pe teren au mai fost şi: I. Stancu, S. Stancu, Dragu, Opriţa, Ad. Ionescu, Câju, Ganea. Tot ca la disputa de pe „Ion Oblemenco”, portarii au avut parte de câte o jumătate de oră între buturi, după Irimia apărând Brac şi Roman. Faţă de precedentele jocuri, noutăţile au fosl Ştefăniţă Stancu, un atacant de 19 ani care provine de la Şcoala de Fotbal Gică Popescu, şi fundaşul Vişan, fost la Delta Tulcea. Alb-albaştrii aşteaptă decizia de acceptare în Liga a II-a de la FRF din cantonamentul de la Câmpina, început de ieri şi programat pentru toată săptămâna aceasta. Mâine, de la ora 18, CS Universitatea va juca împotriva gazdelor de la CSM Câmpina, formaţie tot de eşalon trei, iar sâmbătă, înainte de revenirea în Bănie, adversară pentru alb-albaştri va fi o posibilă colegă de serie în Liga a II-a, Unirea Slobozia, într-un joc programat de la ora 10.30, la Brazi.